Sub Lupă

Percheziţii în farmaciile din Olt

În cursul acestei zile, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au efectuat 15 percheziţii într-un dosar ce vizează fapte de ”înşelăciune” şi ”fals intelectual”

Astăzi, 08 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cei din cadrul Poliţiei oraşului Corabia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au efectuat 15 percheziţii, pe raza oraşului Corabia şi comunelor Ştefan cel Mare, Grojdibodu, Gîrcov şi Izbiceni, la cabinete medicale individuale şi la 7 puncte de lucru ale unei farmacii aparţinând unei societăţi comerciale.

Activităţile s-au desfăşurat într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals intelectual, având ca obiect posibile fraude săvârşite prin decontarea unor reţete medicale compensate fictive.

În vederea probării activităţii infracţionale, la percheziţii au fost ridicate înscrisuri şi documente contabile.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...