Actualitate

Adrănel Cotescu vine în sprijinul Oltchim

Adrănel Cotescu, candidatul USL pe Colegiul Senatorial Râmnicu Vâlcea, încearcă să găsească soluţii pentru a salva Oltchimul. Liberalul a avut deja mai multe întâlniri în acest sens pentru a putea sprijini activitatea de la combinat.

Adrănel Cotescu precizează că, din punctul său de vedere, o primă soluţie pentru ca Oltchimul să fie repus pe picioare ar fi externalizarea altor componente precum Cantina, Policlinica şi Transporturile. „Recunosc că, referitor la Oltchim, îmi luam şi eu informaţia, la fel ca toţi vâlcenii, din mass-media. Apoi mi-am dat seama că nu eram foarte lămurit, aveam deja gândite câteva planuri pentru relansare, dar mai aveam nevoie de date. M-am întâlnit de câteva ori cu persoane care cunosc în amănunt problema, oameni care lucrează acolo şi m-am documentat, la modul cel mai tehnic, despre tot ce înseamnă Oltchim. Ştiu că sunt 3.227 de angajaţi, că există opt secţii acolo, dar că cele două care lucrau PVC-ul şi Monomer nu mai funcţionează din 2008, an în care s-a întrerupt producţia de la Arpechim, pentru că etilena produsă de rafinăria de acolo nu se poate transporta decât prin conducte, fiind o substanţă deosebit de periculoasă. Important nu e să vă expun eu acum activitatea Oltchimului din punct de vedere tehnic, ci să vă spun concret ce putem face. Astfel, o primă soluţie ar fi să continuăm externalizarea altor componente ale Oltchimului, cum ar fi Cantina, Policlinica şi Transporturile”, a declarat Adrănel Cotescu.

"În acest context, nu se mai pune problema restructurării prin concedieri masive, ci chiar a angajării de forţă de muncă nouă la Oltchim.", Adrănel Cotescu, candidat USL la Senatul României

Construirea unui parc industrial, o soluţie salvatoare pentru combinat

De asemenea, candidatul USL la Senat precizează că a redactat o ordonanţă de urgenţă, care a fost deja avizată în MDRT şi este pe circuitul de avizare guvernamental, prin care operatorii economici să fie sprijiniţi în scopul dezvoltării unor parcuri industriale. Cotescu crede că, prin construirea unui parc industrial lângă platforma chimică, se vor crea alte locuri de muncă şi, implicit, va creşte producţia Oltchimului, care la rândul său va trebui să angajeze alte câteva sute de oameni pentru a face faţă noilor cerinţe. „În acest context, nu se mai pune problema restructurării prin concedieri masive, ci chiar a angajării de forţă de muncă nouă la Oltchim. Eu nu spun acum că încep să construiesc un parc industrial; acest lucru poate fi realizat doar de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi de Consiliul Judeţean; eu, însă, am contribuit la iniţierea creării unui cadru legislativ pentru a acorda această posibilitate. Operatorii economici care vor investi şi vor beneficia de acest program trebuie neapărat să fie numai de performanţă (să aibă minim 100 de angajaţi şi să atragă investiţii de minim 10 milioane de euro) plus alte condiţii”, conchide Adrănel Cotescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

06.11.2012 - 21:22Iustina:Da, eu o sa il votez pe domnul cotescu, Mi se pare o schimbare binevenita pentru orasul nostru si de departe cea mai buna alegere!

06.11.2012 - 18:07Mihai:Cotescu este omul care a facut Ramnicul pol de dezvoltare regiona.Lui ii datoram toate investitiile majore din epocile Gutau, Radulescu; Francu. Cu ajutorul lui direct judetul Valcea a primit cele mai multe fonduri din tara im aceste luni

06.11.2012 - 14:42Jaqueline:Un astfel de articol, cu atat de multe ineptii concentrate in el, nu se poate citi pana la capat... Si cine e acest domn Adranel? Dumnezeule! Mama lui a anticipat exact ce-i va puroia mintea atunci cand l-a botezat. Si de unde a aparut? E vreun candidat minune care, pentru mai multa popularitate si cerseala a catorva voturi, crede ca a descoperit America din nou? Cred ca daca unul ca el ajunge acolo unde vrea sa ajunga, datorita unora ca d-na Mihaela Georgescu, si ajunge sa-si si puna in practica mazga, pe post de idee, pe care o are in cap, atunci ne meritam soarta! Romani! Tot inainte, spre suferinta, alaturi de prostii si parvenitii tarii!

06.11.2012 - 14:18Gabi:Nu pot sa cred ca exista oameni (ex. Mihaela Georgescu) care sa admire "concret" ineptiile electorale spuse de acest domn Cotescu. Pacat de noi cei care lucreaza la Oltchim, acest colos petrochimic va fi "ucis" de alianta minune USL.

06.11.2012 - 13:17Mihaela Georgescu:Va multumesc domnule Cotescu pentru ceea ce faceti! In sfarsit ne spune cineva ceva concret pentru Oltchim!

Pagina 1 din 2 (5 comentarii din 7)

< înapoi12
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...