Administraţie

Primăria Bujoreni-Vâlcea a decis să controleze direct colectarea gunoiului menajer din localitate

Administraţia comunei de la nord de Râmnicu Vâlcea a instituit o taxă lunară de 15 lei per gospodărie, mai mică decât tariful perceput de operatorul economic

La fel ca majoritatea comunelor din judeţul Vâlcea, şi Bujoreni se confruntă cu probleme privind salubrizarea localităţii. Primăria şi consiliul local au încercat să ia măsuri eficiente înainte ca problema să devină imposibil de gestionat după momentul în care contractul cu actualul operator, Urban SA, se va fi încheiat.

Astfel, începând cu luna mai s-a instituit o taxă unică, lunară, de 15 lei pentru gunoiul menajer din fiecare gospodărie, care va fi achitată de cetăţeni la sediul administraţiei locale, dar poate fi achitată şi prin online banking sau mobile banking în contul de Trezorerie al primăriei. În paralel, a demarat o acţiune de amplasare de gabrioane (ţarcuri) cu pubele în toate satele componente ale comunei. În aceste locuri, administraţia îi îndeamnă pe cetăţeni să aducă gunoiul selectat, serviciul local de salubritate din cadrul Societăţii de Gospodărire Locală fiind gândit să se alinieze cât mai mult la parametrii europeni în domeniu. De asemenea, primăria demarase anterior şi procedurile pentru achiziţionarea unui utilaj de colectare a gunoiului din aceste puncte şi transportare a lui la staţia de sortare aferentă subzonei SMID din care face parte comuna Bujoreni.

Tarifele Urban oricum săriseră în aer

Reprezentanţii administraţiei locale precizează că ultima situaţie transmisă de SC Urban (operatorul cu care a fost încheiat ultimul contract) pentru luna aprilie a.c. arată că din comuna Bujoreni s-au ridicat 169 tone de gunoi menajer. “Înmulţiţi cu 643 lei/t şi veţi vedea ce ar fi însemnat ca Urbanul să fi încasat în continuare 108.660 lei/lună. Adică fiecare cetăţean al comunei ar trebui să plătească 21,30 lei pe lună, asta în condiţiile în care tarifele nu ar mai creşte în continuare. Pentru luna mai, după ce am cântărit maşinile de gunoi, situaţia a arătat că din comuna noastră s-au ridicat numai 47 tone de gunoi menajer. Înmulţit cu 643 lei per tonă, rezultă suma totală de 30.221 lei/lună, sumă pe care primaria o va achita din taxa de salubrizare instituită în acord cu consiliul local, de 15 lei per gospodărie pe lună. Atât primarul comunei, domnul George Gîngu, cât şi eu în calitate de viceprimar, mulţumim cetăţenilor din Bujoreni pentru întelegerea de care dau dovadă şi ne sprijină să ieşim împreună cu bine din această situaţie delicată”, a explicat viceprimarul Octavian Truşcă.
Începând cu luna mai a.c. SC Urban nu mai facturează pentru colectarea gunoiului menajer direct locuitorilor comunei, ci către Primaria Bujoreni în baza cantităţilor atent controlate de administraţie, până la încheierea contractului dintre cele două părţi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...