Eveniment

Traficanţii de persoane din Craiova au ajuns după gratii

11 persoane din Dolj şi Olt sunt învinuite de trafic de persoane şi de minori

O grupare de proxeneţi a fost decapitată de intervenţia în forţă a procurorilor DIICOT Craiova. Reţeaua era formată din 16 persoane din Dolj şi Olt, care, vreme de trei ani, au desfăşurat o intensă activitate de proxenetism, peste 20 de persoane de sex feminin din cele două judeţe fiind exploatate în această perioadă. Unele dintre acestea erau minore.

Percheziţiile desfăşurate la începutul lunii noiembrie în Craiova au scos la iveală o reţea bine organizată, din cei 16 componenţi ai acestei grupări infracţionale fiind trimişi în arest preventiv doar 11 membri.

Cinci acuzaţi lipsă

"Membrii grupului infracţional au exploatat sexual, în perioada 2010 - 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 70.000 de euro.", surse DIICOT Craiova

Unsprezece din cei 16 membri ai reţelei specializate în trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, care acţiona în judeţele Dolj şi Olt, au fost arestaţi preventiv, vineri, de magistraţii Tribunalului Dolj. Procurorii DIICOT au cerut mandate de arestare preventivă pentru zece dintre membrii reţelei, aceştia fiind de altfel reţinuţi încă de joi, pentru ceilalţi cinci solicitând emiterea de mandate de arestare în lipsă. Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, pe parcursul şedinţei de judecată, un alt membru al reţelei, căutat de poliţişti s-a prezentat singur la Tribunal, astfel că magistraţii au emis mandate de arestare preventivă, pentru 20 de zile, pe numele a 11 persoane. Pentru ceilalţi cinci membri ai reţelei, care deocamdată nu au fost găsiţi, magistraţii vor decide, în cursul acestei săptămâni, dacă vor emite mandate de arestare în lipsă.

Reţeaua cu vechime

În 31 octombrie, poliţiştii au oprit trei taxiuri în municipiul Craiova, fiind descoperite nouă tinere, între care două minore, care urmau să fie transportate la un hotel, pentru a fi exploatate sexual. Totodată, într-unul dintre cele trei autovehicule, a fost găsită şi o femeie de 47 de ani, din Craiova, suspectată de traficarea mai multor minore şi tinere. Din cercetările făcute de către poliţiştii din cadrul BCCO Craiova - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, a reieşit că membrii grupului infracţional au exploatat sexual, în perioada 2010 - 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 70.000 de euro. De asemenea, din investigaţii a reieşit că în activitatea infracţională erau implicaţi şi şoferii celor trei taxiuri, toţi din municipiul Craiova. Din grupul infracţional mai făceau parte alte patru persoane, cu vârste între 20-21 de ani, din judeţele Dolj şi Olt, suspectate că au traficat mai multe tinere, printre care şi o minoră.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...