Special

Marinarii militari aduc un omagiu eroilor români

Militarii Forţelor Navale Române participă, în perioada 5-6 iunie, la numeroase activităţi organizate cu prilejul Zilei Eroilor în garnizoanele Bucureşti, Constanţa, Brăila, Tulcea şi Babadag, pentru a-i cinsti pe eroii români căzuţi la datorie de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă, pentru apărarea ţării noastre şi pentru libertatea neamului românesc.

La Bucureşti, marinarii vor fi prezenţi joi, 6 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc la Mormântul Ostaşului Necunoscut (Parcul Carol), la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României (Parcul Tineretului) şi la Monumentul Eroilor Patriei (pe esplanada Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”), începând cu ora 12.00.

La Constanţa, ceremonia militară şi religioasă va fi organizată joi, 6 iunie, începând cu 13.30, la Monumentul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în Cimitirul Central.

La Brăila, marinarii militari vor fi prezenţi la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, unde se va desfăşura ceremonialul militar şi religios, începând cu ora 16.45, după care oficialii militari şi civili se vor deplasa la Cimitirul Eroilor „Sfântul Constantin”, unde se vor depune coroane de flori.

Miercuri, 5 iunie, de la ora 14.00, marinarii militari tulceni vor organiza un simpozion dedicat Zilei Eroilor cu tema „Cinste Eroilor Neamului”, la cercul militar din localitate, iar joi, 6 iunie, în intervalul orar 12.00 – 13.00, vor participa la ceremonia care va avea loc la Cimitirul Eroilor.

În Babadag, ceremonialul militar şi religios se va desfăşura la Monumentul Eroilor din parcul oraşului, în intervalul orar 09.00 – 10.00.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...