Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunţă faptul că instituţia a reuşit să obţină un teren cu suprafaţa de peste 7 hectare, preluat din domeniul public al statului în vederea extinderii Aeroportului Internaţional Craiova (AIC), obiectiv strategic de interes regional aflat sub autoritatea CJ.
Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, transferul recent realizat are un rol important în viitoarea dezvoltare a AIC, o evoluţie care, de la începerea procesului de revitalizare şi până în prezent, se traduce într-o creştere de peste 35 de ori a numărului de pasageri.
„Am trăit o mare satisfacţie, zilele trecute, să vedem publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea de Guvern ce încununează o iniţiativă a Consiliului Judeţean în care noi ne-am implicat cu întreaga convingere şi pentru materializarea căreia colegii noştri au depus toate eforturile. Am reuşit astfel să creştem patrimoniul Doljului, preluând din domeniul public al statului un teren de peste 73.000 de metri pătraţi, un teren necesar şi util pentru strategia privind dezvoltarea Aeroportului Internaţional Craiova.
Ascensiunea spectaculoasă a acestui obiectiv ne arată clar că următoarea etapă a evoluţiei sale trebuie gândită la o scară mult mai mare. Să ne uităm doar la ceea ce s-a întâmplat pe un orizont de timp de 10 ani: în 2009, când am început demersurile investiţionale pentru revitalizarea aeroportului, se înregistrau sub 14.000 de pasageri, pentru a se ajunge în 2018 la un record de peste 493.000 de călători, ceea ce presupune o creştere cu peste 3.400 la sută.
Acest tablou general ne indică faptul că terenul pentru viitoarea extindere a infrastructurii AIC trebuie pregătit din timp şi trebuie dimensionat în acord cu un volum al activităţii care, nu cu multă vreme în urmă, putea părea doar un vis.
Vorbim despre un proces aflat în continuă derulare. În prezent, noi, la CJ Dolj, avem deja în faza evaluării procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de extindere a terminalelor de plecări şi de sosiri existente, o investiţie estimată la aproape 7 milioane de euro, în urma căreia capacitatea de procesare a aeroportului va urca la peste 1.100.000 de pasageri pe an. În acelaşi timp, la AIC, colegii noştri lucrează la definitivarea documentaţiei necesare pentru proiectul privind construirea noilor terminale, ca parte a etapei de dezvoltare prevăzute în Master Planul General de Transport al României, cu o valoare totală estimată la peste 85 de milioane de euro“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Guvernul României a aprobat, prin hotărârea nr. 314/2019, trecerea din domeniul public al statului şi din administrarea Aeroclubului României în domeniul public al judeţului Dolj a unui teren cu suprafaţa de 73.223 de metri pătraţi, în vederea extinderii Aeroportului Internaţional Craiova.