Primarul comunei Gostavăţu, din judeţul Olt, este acuzat că a luat mită de 117 ori în ultimii 10 ani. El a fost plasat sub control judiciar de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Anchetatorii susţin că, timp de zece ani, primarul Popescu a cerut bani de la reprezentanţii unor firme cu profil agricol pentru a-i scăpa pe aceştia de amenzi sau pentru a nu-i împiedica în desfăşurarea activităţii.
„Inculpatul P.M.Ş., în calitate de primar al comunei Gostavăţu, jud. Olt, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate (reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu sedii sau puncte de lucru în com. Gostavăţu, jud. Olt şi deţinători de utilaje agricole) de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună (deşi la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună), în legătură cu întârzierea sau neîndeplinirea unor acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau pentru îndeplinirea unor acte contrare acestor atribuţii(procese-verbale de sancţionare contravenţională, nedarea în debit a amenzilor contravenţionale, emiterea acordului de funcţionare pentru agenţii economici, sesizări la diferite instituţii ale statului în vedere efectuării de controale la agenţii economici, etc.) (117 acte materiale)”, se arată în comunicatul remise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.