Opinii

 

Toţi ard-eii preşedintelui

Am bunul obicei, pe care nu-l recomand, să păstrez peste ani tipăriturile cu care se prezintă politicienii în faţa electoratului. Pentru mine este un reflex profesional să arhivez aşa ceva. Pentru dumneavoastră ar fi o sursă de disperare, de revoltă, de enervare. Care-va-să-zică, nu încercaţi şi, mai ales, nu faceţi acest lucru în prezenţa copiilor!

Mai ţineţi minte ardeiul cu care ne-a spus preşedintele în 2004 că îi va vâna pe corupţii din România? La el mă uit acum şi încerc să înţeleg ce ni s-a întâmplat în ultimii opt ani de zile, sub scutul legumicol. Caut să văd ceva din cauzele care au sfrijit, subţiat, pe români şi ţara lor, asemeni ardeilor roşii, iuţi, încovoiaţi, cu care s-a înarmat preşedintele în urmă cu 2.922 de zile.

Mărturisesc că, iniţial, n-am înţeles prea bine cine erau aceşti ardei în povestea cu pricina. Puteau fi un simplu joc de cuvinte – arde-i pe corupţi! Puteau fi chiar legumele cu pricina, ce trebuiau înfipte în orificiile vreunui corupt real – la ţepe!
Am constatat, ca şi dumneavoastră, că, înaintea ardeiului, a apărut usturimea. Mai întâi sub forma unor presiuni asupra premierului Tăriceanu, dibaci agrementate cu ameninţări, dezvăluiri şi bileţele blonde. Apoi sub forma unei guvernări după ureche, plecată la economisiri prin măriri de impozite, tăieri de pensii şi alte acareturi private, abandonarea în stradă a persoanelor cu nevoi speciale, declarate ca burtoase şi făcute în fel şi chip.

Trebuie să recunoaşteţi că este total împotriva naturii să te usture, să te ardeie fără să vezi cel puţin una dintre cinstitele legume la care mă uit eu acum, în fluturaşul electoral din 2004.

Am avut o viziune a ardeilor, la un moment dat, văzând două corpuri înţepenite într-o fereastră de mansardă bucureşteană, care, după formă şi ţâpuit, păreau a fi ardeii pe care i-am căutat atâta amar de vreme. Vuvuzelele lor ţiuiau însă ceva în legătură cu o ţară pe care o vroiau, nu cu o grădină de legume sau vreun orificiu de corupt.

Am încetat căutarea ardeilor cu care ne-a impresionat preşedintele pentru că ei înşişi s-au dezvăluit recent, nu ca fluturaşi electorali, ci ca alianţă politică, ARD, care ne bate la uşă sub formă de inimioară. Vedeţi, drumul de la ţâr la inimioară este foarte logic. În familia ardeilor există deja şi ardeiul gras şi gogoşarul. Şi în unul şi în altul, cu un pic de imaginaţie, poţi vedea o inimioară. Mai rămâne de lămurit totuşi cine a fost gospodarul şi cu ce a umflat el pe ardeiul sfrijit şi usturător să arate atât de prietenos şi de prosper. Şi aşa mai departe.

Nefiind din firea mea tâmpit, nu confund niciodată ardeiul iute cu gogoşarul, oricât de inimioară s-ar da. O curiozitate însă tot mai am: din pieptul cărui cadavru a fost smulsă inimioara ce dă în violet? Inimioarele pe care le-am văzut în viaţa mea erau sănătoase, pline de ritm, de cu totul altă culoare. Aceasta pare să aibă pulsul zero. Nici măcar n-o pot adăuga colecţiei mele de fluturaşi electorali.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...