Economic

Leul s-a apreciat după alegerile europarlamentare

Câştigarea alegerilor europarlamentare de către opoziţie, a avut ca efect aprecierea leului faţă de principalele valute. Condamnarea definitivă a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, nu a influenţat evoluţia pieţei valutare.

Cursul euro s-a menţinut peste pragul de 4,76 lei, cu un maxim de 4,7627 şi un minim de 4,7601 lei, atins la sfârşitul perioadei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,758 – 4,763 lei.

Presiunile depreciative asupra leului se vor menţine, aşa cum o arată şi ultima minută a ultimei şedinţe de politică monetară a BNR, care s-a desfăşurat în 15 mai. Membrii CA al BNR considerau că „în condiţiile continuării deteriorării poziţiei externe a economiei, evoluţia lui (a cursului de schimb leu/euro, n.red.) viitoare rămâne preocupantă din perspectiva inflaţiei şi a încrederii în moneda naţională, mai ales în ipoteza unei schimbări bruşte a sentimentului pieţei financiare internaţionale şi/sau a modificării percepţiei asupra riscului asociat economiei/pieţei financiare locale”.

Media dolarului american a urcat până la 4,2755 lei dar a încheiat perioada la 4,2518 lei, când cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,245 şi 4,255 lei.

Moneda elveţiană s-a apreciat pe pieţele internaţionale la 1,12 – 1,124 franci/euro, iar media ei a urcat la 4,2429 lei, cel mai ridicat curs începând cu data de 3 aprilie. La sfârşitul perioadei, cursul a fost stabilit la 4,2288 lei.

Uncia de aur a crescut pe pieţele specializate la 1.285 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să urce de la175.4191 la 175,8507 lei.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotaţiilor din ultimul trimestru din 2018.

După o săptămână în care indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,28%, la finalul intervalului el a scăzut la 3,27%, minimul ultimelor aproape două luni. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,39%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Perechea euro/dolar a scăzut în prima parte a perioadei pe pieţele financiare până la 1,1107 dolari, minim al ultimului an, însă a crescut la sfârşitul perioadei la 1,1191 – 1,1216 dolari.

Aprecierea euro a venit pe fondul unor date economice negative venite din Statele Unite dar şi a pierderii de către partidele eurosceptice din UE a alegerilor pentru Parlamentul European.

Cotaţiile bitcoin au crescut pe platformele specializate la o medie de peste 8.790 dolari, ele fluctuând între 8.500 şi 9.200 dolari.

Analiza cuprinde perioada 21 – 27 mai

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...