Politică

USR Dolj: PSD se face ţăndări

"Până mai ieri Liviu Dragnea împărţea ameninţări în stânga şi în dreapta, zilele de ieri şi azi au demonstrat că românii nu au stăpân. Nici Liviu Dragnea şi nici Olguţa Vasilescu nu pot fi stăpâni peste nimic. Puterea este a oamenilor şi atunci când politicienii abuzează de ea, oamenii le iau puterea. Decizia de azi a Curţii Supreme arată că, în ciuda atacurilor PSD, Justiţia a rămas independentă. Şi este astfel, datorită vouă, celor care aţi votat ieri la referendum. USR PLUS trebuie să reconstruiască România din temelii, să pună cinstea, învăţătura şi munca pe primul loc, să creăm produse de înaltă valoare pentru locuri de muncă bine plătite. Ştim şi putem să facem asta. Şi am câştigat ieri încrederea voastră", au precizat reprezentanţii USR Dolj.

Liviu Dragnea este condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă. Completul de 5 judecători a menţinut astfel sentinţa dată în primă instanţă.

Apelul lui Liviu Dragnea a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu.

Patru din cei cinci judecători ai completului s-au pronunţat pentru condamnare. Judecătorul care a făcut opinie separată a considerat că procesul ar trebui rejudecat, aşa cum a cerut apărarea lui Liviu Dragnea, invocând nelegalitate a completului de 3 judecători care a dat decizia în primă instanţă. CCR trebuie să se pronunţe asupra acestui aspect.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...