Actualitate

Profesori şi elevi din 5 ţări au vizitat Barajul Işalniţa

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a fost marţi, pentru câteva ore, gazda unei delegaţii de profesori şi elevi din cinci ţări care au vizitat Barajul Işalniţa şi Centrul de Intervenţie Rapidă Watman.

Cei peste 40 de elevi şi profesori din Letonia, Ungaria, Turcia, Italia, România au aflat de la specialiştii A.B.A Jiu istoria Barajului Işalniţa, dar şi importanţa şi rolul acestuia pentru comunitatea din zonă. Dacă cadrele didactice au fost impresionate de către mecanismul de funcţionare al obiectivului, elevii au fost fascinaţi de materialele de intervenţie rapidă la inundaţii sau la poluări accidentale aflate în Centrul de Intervenţie Rapidă – Watman. Angajaţii A.B.A Jiu le-au explicat celor prezenţi ce sunt aceste materiale, ce anume fac utilajele, când se intervine cu fiecare, care este fluxul de intervenţie, unde se iau măsuri de prevenţie la inundaţii, etc.

Şi pentru că în curând vom sărbători Ziua Internaţională a Dunării, invitaţii au aflat rolul pe care îl ocupă Apele Române în “ocrotirea” fluviului de la intrarea în ţară şi până la vărsarea în Marea Neagră. Copiii au înţeles ce este o poluare, ce efecte are aceasta pe un fluviu din punct de vedere economico-social şi de ce trebuie protejat.

Vizita amintită face parte din Programul ERASMUS – Acţiunea Cooperare pentru inovare si schimb de bune practici - Proiectul “Salvaţi Pământul, nu avem un alt loc în care să mergem”. Parteneriatul de schimb între şcoli a făcut posibilă vizita profesorilor şi elevilor străini, Şcoala Gimnazială “Decebal” Craiova fiind gazda acestora timp de o săptămână.

Administraţia Bazinală de Apă Jiu se află într-un parteneriat educativ cu şcoala ”Decebal“ din Craiova, activitatea de astăzi fiind una dintre cele desfăşurate în cadrul acestuia, specialiştii noştri contribuind la constientizarea problemelor mediului de către elevi şi transformarea acestora în cetăţeni europeni responsabili”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...