Politică

INS: ​Economia a urcat în primul trimestru din acest an cu 5%

Cele mai noi date economice făcute publice de către Institutul Naţional de Statistică demonstrează că politicile adoptate de Guvern şi care au decurs din programul de guvernare al PSD au dat rezultatele scontate. Astfel, economia a urcat în primul trimestru din acest an cu 5% faţă de primul trimestru de anul trecut, anunţă INS. România înregistrează în continuare cel mai susţinut ritm de creştere economică din Uniunea Europeană.

"Scăderea TVA de la 24% la 19%, ba chiar mai jos pentru anumite domenii de activitate, eliminarea a peste 100 de taxe, reducerea impozitului pe venitul global de la 16% la 10%, creşterea salariilor şi a pensiilor, încurajarea mediului economic prin măsuri active - programe de susţinere a angajării unor categorii defavorizate de persoane, subvenţii, ajutoare de stat - toate acestea dublate de investiţii fără precedent în infrastructura locală în special prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală au făcut ca nivelul de trai al cetăţenilor să crească, iar mediul de afaceri s-a consolidat şi s-a dezvoltat. Dovadă în acest sens sunt şi investiţiile derulate la Piteşti din fonduri publice şi din fonduri private, rata şomajului ajungând la cote scăzute, fără precedent. Sunt dovezi clare că PSD şi Guvernul sunt pe drumul cel bun şi merită în continuare încrederea românilor", ne-a declarat Cornel Ionică, primar al municipiului Piteşti şi vicepreşedinte PSD Argeş.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...