Emil Săndoi, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, a deschis o şcoală de fotbal în Craiova, programele de pregătire adresându-se copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani.
Programele de pregătire se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani şi cuprind, printre altele, antrenamente tehnice, tactice, fizice şi analiza jocului. Şi pentru că educaţia şi personalitatea celor mici se conturează de la o vârstă fragedă, antrenorii academiei îşi propun să le dezvolte acestora spiritul de echipă, de fair-play şi mişcarea – ca un stil de viaţă sănătos.
„Ne-au adus împreună pasiunea pentru sport şi pentru munca bine făcută, dorinţa de a face mai mult decât o şcoală de fotbal, un program de dezvoltare pentru cei mici. La peste 45 de ani de la prima intrare pe teren, pot spune că emoţia de a simţi gazonul sub ghete nu se uită niciodată, dacă ai avut alături antrenorii care să îţi fie şi mentori. Pot spune, fără ezitare, că succesele alături de echipele de juniori sau de tineret au un farmec aparte, în care dezvoltarea personală şi performanţa sportivă se împletesc. Mi-am construit cariera în jurul pasiunii pentru fotbal. Dincolo de pasiune, poate chiar mai important pentru definirea mea ca profesionist a fost respectul, pe care doresc să-l insuflu acum şi celor mici” - Emil Săndoi.
La evenimentul de lansare au fost prezenţi copii, legende ale fotbalului romanesc, precum Sorin Cârţu, Pavel Badea sau Silviu Lung, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
“Alături de Emil Săndoi merg oriunde, mai puţin la Dinamo…Mă bucur foarte mult că se deschide această academie de fotbal pentru copii, mă bucur că ideea nu este de a scoate neapărat sportivi de performanţă, ci de a încuraja în primul rând mişcarea. Este un lucru îmbucurător pentru noi pe care comunitatea contează foarte mult. Din fericire pentru noi, copiii au cu totul şi cu totul alţi idoli. Idolii Craiovei sunt fie în ceruri, precum Oblemenco sau Balaci, fie sunt aici cu noi: Sorin Cârţu, Pavel Badea, Silviu Lung, Emil Săndoi, fie sunt răspândiţi peste tot în ţară. Avem nume în sport, personalităţi cu care să ne lăudăm. Cu această academie îmi doresc să formăm jucători de excepţie, jucători care simt olteneşte şi care se dăruiesc total pe teren.”- Sorin Manda, administrator public Craiova.
Ceremonia de inaugurare a fost urmată de un scurt moment fotbalistic, susţinut de glorii ale fotbalului craiovean.