Special

Rezultate de excepţie ale elevilor vâlceni la competiţiile naţionale de limbi clasice!

Lotul de elevi care a reprezentat judeţul Vâlcea la două competiţii naţionale respectiv Olimpiada naţională de Limbi Clasice şi Concursul naţional de limba latină ”Certamen Ovidianum Ponticum”, desfăşurate la Botoşani în perioada 2-5 mai 2019, a fost format din şase elevi. De la C.N. ”Gib Mihăescu” Drăgăşani au participat Marica Cosmina Iuliana, clasa a IX-a, Chiriţă Elena Cosmina, clasa a X-a şi Dediu Anda Diana, clasa a X-a, care au avut ca îndrumător pe doamna profesoară Popescu Cameluţa. Lotul a fost completat de Drăghici Elena Cristina, clasa a X-a, C.N. ”Alexandru Lahovari”, Rm. Vâlcea, profesor îndrumător Prunescu Georgeta, Tomescu Ioana Ecaterina, clasa a X-a, C.N. ”Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea, profesor îndrumător Antonescu Valeria Cristia şi elevul Trifan Marin Paul clasa a IX-a, Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Nicolae”, Rm. Vâlcea, profesor îndrumător Popescu Andrei.

Suntem mândri de aceşti minunaţi copii care s-au întors acasă cu rezultate extraordinare!

Elevul Trifan Marin Paul a obţinut Premiul al II-lea la limba greacă.

Eleva Dediu Anda Diana s-a clasat pe locul al IV-lea, obţinând prima Menţiune M.E.N la limba latină. Este de remarcat faptul că ea a participat şi la Concursul naţional ”Certamen Ovidianum Ponticum”, unde a obţinut Premiul al II-lea.

În cadrul aceluiaşi concurs, Catedra de limbi clasice a Universităţii Bucureşti a organizat o probă facultativă, suplimentară, de baraj, pentru elevii claselor a X-a şi a XI-a, în vederea admiterii în lotul naţional, care va reprezenta România la faza internaţională a concursului. În urma probei de baraj, eleva a obţinut calificarea în lotul naţional, alături de alţi cinci elevi.

Astfel, judeţul Vâlcea va fi reprezentat de eleva Dediu Anda Diana la Concursul ”Certamen Ovidianum Sulmonense”, care va avea loc în aprilie 2020. Acesta este un concurs internaţional de limba latină, organizat în Italia la Sulmona, locul natal al poetului Publiu Ovidius Naso, fiind adresat elevilor din clasele a X-a şi a XI-a din întreaga lume.

Felicitări tuturor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice care i-au pregătit!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...