Administraţie

Constantin Rădulescu: “Un primar destoinic şi o zi de excepţie în Costeşti!”

Carmen Avram, clasată pe locul doi pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare s-a întâlnit cu localnicii din Costeşti, judeţul Vâlcea. Alături de preşedintele Consiliului judeţean Vâlcea şi de ministrul tineretului şi sportului, Carmen Avram a participat la inaugurarea şcolii din localitatea Ferigile, care a fost reabilitată. Fosta jurnalistă a vorbit despre necesitatea fondurilor europene în dezvoltarea României şi cât este de important ca românii să se întoarcă în ţară.

"Personal, toată viaţa mea nu am cunoscut pe nimeni care să fi realizat lucruri măreţe care să nu fi mers la şcoală. Este extrem de important ca toată lumea, toţi copiii noştri să aibă acces la şcoală, la cărţi, la educaţie, pentru că fără ei România va sta pe loc. Încercaţi, vă rog din suflet, să le vorbiţi tot mai mult copiilor despre România. Ceea ce ni se întâmplă acum în ţară din partea unor oameni care nu au România în suflet, deşi pretind că o au, care participă la mitinguri şi se îmbracă în drapelul românesc, dar nu simt nimic pentru el, este foarte grav şi trebuie să ştim ce este România. Trebuie să învăţăm de mici să o iubim, pentru că aici sunt rădăcinile noastre şi oriunde am pleca pe pământul ăsta, gândul nostru, inima noastră va fi întotdeauna aici şi mereu vom tânji să ne întoarcem acasă", a spus Carmen Avram în faţa zecilor de părinţi şi copii veniţi să asiste la inaugurarea şcolii.

“Comuna Costeşti a fost astăzi în sărbătoare, o sărbătoare a binelui pentru oameni. Toma Peştereanu, primarul comunei Costeşti rămâne acelaşi om deosebit şi profund ataşat de comunitatea care l-a ales. A fost inaugurată Şcoala Generală Ferigile, o şcoală nouă şi modernă în care au fost investiţi bani guvernamentali. Atmosfera a fost una emoţionantă întrucât au fost prezenţi foarte mulţi locuitori ai comunei, cadre didactice care au fost în activitate, dar şi care sunt în activitate şi foarte mulţi copii. Au fost prezenţi parlamentarii PSD de Vâlcea, prefectul judeţului, Ministrul Tineretului şi Sportului-Bogdan Matei, deputaţii Oteşanu Daniela, Cocoş Vasile şi Popa Ovidiu. M-am bucurat foarte mult de sosirea doamnei Carmen Avram, vâlceancă de-a noastră şi profund legată de comuna Costeşti, întrucât împreună cu soţul ei au o gospodărie aici. Tot astăzi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate şi sărbătorite în cadrul unei ceremonii deosebite pregătită de primarul Toni Peştereanu. A fost o zi frumoasă, am revenit la Costeşti în mare sărbătoare de Izvor al Tămăduirii”, adeclarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...