Economic

Euro stagnează iar dolarul creşte

Perechea euro/eu a avut o evoluţie calmă, media stagnând în jurul valorii de 4,76 lei, în timp ce dolarul a avut un parcurs ascendent iar francul elveţian unul depreciativ.

Cursul euro a fluctuat între 4,7622 lei, la debutul perioadei, şi 4,7584 lei, la sfârşitul ei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,758 şi 4,762 lei, cotaţia de la final plasându-se la 4,7579 lei.

Stabilitatea leului este rezultatul intervenţiilor discrete ale BNR, care se confruntă cu o creştere a deficitului de cont curent cu 33,6% în primele două luni faţă de perioada similară din 2018, până la 568 milioane euro.

Eforturile băncii centrale vor fi tot mai mari, în condiţiile în care Eurostat a calculat pentru martie o creştere a preţurilor de de 4,2%, cea mai mare rată din UE.

Pe de altă parte, ultimul raport FMI asupra perspectivelor economice globale, estimează pentru România o creştere economică în acest an de 3,1%, faţă de estimarea anterioară de 3,4%.

Media dolarului american a crescut de la 4,2114 la 4,2327 lei. În ultima şedinţă a intervalului, când cotaţiile au fluctuat între 4,228 şi 4,236 lei, cursul a fost stabilit la 4,2306 lei.

Reducerea pe pieţele internaţionale a aversiunii faţă de risc, a făcut ca moneda elveţiană să se deprecieze până la 1,14 – 1,142 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,1939 la 4,1689 lei.

Preţul gramului de aur a urcat la sfârşitul perioadei de la 173,5601 la 173,9589 lei, în concordanţă cu aprecierea monedei americane.

Avansul luat de rata anuală a inflaţiei, care a urcat în martie la 4%, conform INS, respectiv la 4,2%, conform Eurostat, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, nu putea să ţină indicii ROBOR la valori scăzute.

La finalul intervalului, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,39 la 3,40%, cel mai ridicat nivel din ultimele aproape nouă luni. La rândul său, indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,43%, maximum al ultimelor cinci luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,51%, iar cel la 12 luni la 3,55%.

Pieţele europene au fost închise, cu ocazia Paştelui catolic, însă euro a scăzut la finalul intervalului la 1,1229 – 1,1254 dolari, după ce vânzările cu amănuntul din SUA au înregistrat în martie cea mai mare creştere din ultimul an şi jumătate iar şomajul a cunoscut cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani. Bursele americane au încheiat perioada la 1,1246 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg urca la sfârşitul perioadei în jurul pragului de 5.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 16 – 22 aprilie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...