Administraţie

Sala Sporturilor „Traian” a revenit Primăriei Râmnicu Vâlcea

Sala Sporturilor Traian a revenit joi, prin Hotârâre de Guvern, Primăriei Râmnicu Vâlcea, graţie demersurilor întreprinse în ultimul an, de deputatul PSD, Eugen Neaţă.

Se poate spune că este o decizie istorică această hotârâre prin care revine oraşului arena sportivă care a cunoscut cele mai frumoase succese româneşti în handbalul feminin, succese oferite publicului de către echipa de suflet oraşului fie că s-a numit Chimistul, Oltchim sau mai nou SCM Râmnicu Vâlcea.

Demersul deputatului PSD Eugen Neaţă privind transmiterea Sălii Sporturilor “Traian”, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, este finalizat cu succes! Documentaţia privind actualizarea anexei 30 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea se află pe transparenţă decizională încâ de anul trecut.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Proiectul poate fi consultat la adresa:
https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2019/04/HG-31.pdf

„Acest proiect permite administraţiei locale a municipiului să modernizeze atât sala cât şi parcarea aferentă acesteia astfel încât să ofere, atât sportivilor cât şi spectatorilor, condiţii optime pentru performanţă! Mulţumesc fostului ministrului Ioana Bran pentru ca a iniţiat aceasta Hotărâre dar şi actualului ministru al tineretului şi sportului, Bogdan Matei că a introdus acest proiect pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Acesta fiind ultimul pas care trebuia făcut pentru ca sala de sport sa poata fi preluată. Colaborarea dintre preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi parlamentarii PSD Vâlcea este una strânsă ceea ce aduce plus valoare judeţului nostru. Suntem o echipă unită care construieşte pentru Vâlcea şi vâlceni!”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

De altfel, primarul Mircia Gutău spunea că Sala Polivalentă vine să completeze Complexul Cultural-Sportiv care va fi inaugurat în acest an. „Aşa cum am declarat în repetate rânduri, Complexul Cultural – Sportiv în aer liber, care va fi inaugurat în acest an, nu era complet dacă Sala Polivalentă nu revenea în patrimoniul administraţiei publice locale. Astel vom putea să o modernizăm, parcul aferent acestei săli îl vom face ca la carte, demn pentru o sală care să găzduiască competiţii internaţionale. Iubitorii sportului şi râmnicenii ştiu că atunci când eu am promis ceva, acest lucru se va întâmpla”, spunea Mircia Gutău.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...