Actualitate

Competiţia de ciclism Bike Fest Damila Măciuca, parte din responsabilitatea socială a companiei

În ziua de 1 Mai, în localitatea vâlceană Măciuca, se va desfăşura cea de-a VIII-a ediţie a competiţiei de ciclism Bike Fest Damila Măciuca. Competiţia organizată de Damila în parteneriat cu Fundaţia Dumitru Drăghicescu este înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Ciclism.

La această ediţie se vor desfăşura 2 curse: cursa MTB - 65 km, cu start din Drăgăşani la ora 10:00 şi cursa de şosea – 35 km, cu start din comuna Măciuca la ora 10:30. Ambele curse vor avea punctul de sosire în comuna Măciuca, localitatea unde societatea Damila îşi are sediul social.

“Competiţia de ciclism Bike Fest Damila Măciuca are drept scop promovarea unui stil de viaţă sănătos, reducerea inegalităţilor sociale dintre mediul rural şi mediul urban, precum şi punerea în valoare a farmecului podgoriilor Drăgăşani şi a zonelor rurale adiacente Drăgăşaniului. De aceea, participarea la această competiţie nu implică nicio taxă de participare, ci numai entuziasm şi bună dispoziţie”, a declarat Daniel Remus Niţu - director general Damila.

Organizatorii aşteaptă participarea a peste 250 de iubitori de ciclism, de toate vârstele, profesionişti şi amatori, din judeţele Vâlcea, Olt, Gorj, Argeş, Ilfov, Prahova şi nu numai.

Înscrierile se pot face pe site-ul damila.ro sau pe pagina de facebook a evenimentului.

Primii trei clasaţi la categoria OPEN vor primi premii în bani şi în produse destinate cicliştilor, iar câştigătorii curselor pe categorii de vârste şi sex vor primi premii speciale, oferite de organizatorii şi sponsorii ediţiei.

„Avem în cadrul companiei Damila angajaţi care se înscriu la cursele din cadrul Bike Fest şi avem angajaţi care revin ca voluntari de la o ediţie la alta şi participă activ la organizarea acestei competiţii. În mare parte succesul în creştere al Bike Fest Damila Măciuca li se datorează şi le mulţumim şi pe această cale pentru generozitatea şi implicarea de care dau dovadă. Aceştia îşi doresc să fie o sursă de inspiraţie pentru comunitatea în care trăiesc şi muncesc, şi, credem noi, reuşesc cu succes”, a declarat Olivia Dobra - manager HR Damila
__________________________________

Pentru înscrieri la competiţia de ciclism contactaţi-ne la tel. 0724 06 02 01 sau vizitaţi site-ul damila.ro şi pagina de facebook a evenimentului.

Despre DAMILA
Damila este unul dintre cele mai importante branduri româneşti în industria materialelor de construcţii. Damila este producător de plasă sudată pentru fundaţii, plasă sudată pentru împrejmuiri, ţigla metalică Rodach şi important procesator de oţel beton. Activităţile de responsabilitate socială ale Damila urmăresc dezvoltarea durabilă a comunităţii în care compania îşi desfăşoară activitatea, fiind, în general, direcţionate către cultură, sport şi mediu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...