Politică

Candidaţii USL şi-au depus oficial candidaturile la BEJ Vâlcea

Cei nouă candidaţi ai USL Vâlcea s-au prezentat în această dimineaţă la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) pentru a-şi depune oficial candidaturile pentru Parlamentul României. Singurul care a lipsit a fost social democratul Vasile Bleotu.

Iniţial, preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Emil Marina, le-a comunicat candidaţilor şi liderilor acestora că ar dori să nu înregistreze dosarele pentru moment şi mai întâi să facă o analiză, urmând ca după aceea să anunţe oficial dacă ele au fost admise sau respinse. Decizia nu a fost însă pe placul celor din PSD şi PNL.

Reprezentanţii USL au discutat minute în şir cu preşedintele Emil Marina pentru a lămuri situaţia „O să vă primim pe loc acum toate candidaturile, le înregistrăm în registrul nostru, dar nu vă pot da un număr de înregistrare până nu verificăm aceste dosare şi până nu avem o decizie clară, dacă le respingem sau le acceptăm”, a declarat judecătorul Marina.

Pe de altă parte, liderii USL au declarat că aceste dosare trebuie să primească număr de înregistrare, fiind ultima zi în care se mai pot depune listele. „Atunci când depunem nişte acte ele trebuie înregistrate, după aceea analizaţi şi decideţi dacă acceptaţi dosarele sau nu. Înregistrarea este obligatorie acum”, a spus Emilian Frâncu, primarul Râmnicului.

Într-un final, candidaturile au fost depuse şi aceştia sunt oficial cei care se vor lupta din partea USL pentru un loc în Parlament:

Camera Deputaţilor:

Costi Rădulescu (PSD) - Colegiul Râmnic Sud
Traian Dobrinescu (PNL) - Colegiul Râmnic Nord
Cristian Buican (PNL) - Colegiul Brezoi
Aurel Vlădoiu (PSD) - Colegiul Horezu
Vasile Bleotu (PSD) - Colegiul Drăgăşani
Constantin Mazilu (UNPR) - Colegiul Bălceşti

Senat

Adrănel Cotescu (PNL)- Colegiul Râmnic
Dan Niţu (PNL) - Colegiul Brezoi-Horezu
Laurenţiu Coca (PSD) - Colegiul Drăgăşani-Bălceşti

Candidaţii sunt încrezători că vor reuşi să obţină scoruri bune, dar mai ales că îşi vor învinge adversarii.

„Le urez succes tuturor candidaţilor USL. Cu siguranţă, aşteptările oamenilor sunt foarte mari. Eu o să fiu pe colegiul fostului senator, Emilian Frâncu, şi el a făcut multe lucruri bune. Oamenii mă cunosc şi au acum aşteptări de la mine. Sunt responsabil, ştiu ce mă aşteaptă şi vreau să fac lucruri frumoase în colegiul meu”, a declarat Dan Niţu, candidatul USL pe colegiul Brezoi-Horezu.

La ora 14.00 şi candidaţii ARD se vor reuni la BEJ pentru a-şi depune candidaturile.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

31.10.2012 - 17:06GEORGINEL :MULT SUCCES D-NILOR

31.10.2012 - 09:58alex:Nici nu ar trebui sa ne mire ca Bleotu a fost absent. Cand vreodata e Dumnealui prezent ?

Raspuns - Niciodata, nicaieri

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...