Monden

70 de ani de la naşterea actorului vâlcean Florin Zamfirescu

Actorul, regizorul şi profesorul universitar Gheorghe Florin Zamfirescu s-a născut la 12 aprilie 1949, la Călimăneşti. Şi-a obţinut doctoratul în arte în anul 2002, cu teza "Actorie sau magie". A frecventat şcoala generală şi liceul în localitatea natală, debutând pe scenă la 27 martie 1966, când a participat la emisiunea-concurs televizată „Dialog la distanţă”, recitând poezia „Legenda Argeşului”, pentru care a primit premiul I.

În anul 1967, a fost admis primul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la “Arta Actorului”, clasa Profesorului Constantin Moruzan. Pe perioada studenţiei, a interpretat, la Studioul Cassandra, rolurile Ianache din „Comedia Vremii” a lui Costache Facca sau Mitropolitul din „Alexandru Lăpuşneanu” a lui Constantin Negruzzi. A jucat şi a fost parte a echipei de producţie, în spectacolul desfăşurat tot la Cassandra, „Divertisment 70”, care a avut parte de cronici excelente.

În anul 1971 a absolvit facultatea, fiind şef de promoţie, interpretând personajul Varravin din piesa „A murit Tarelkin” de Suhovo-Kobalin, ca parte a examenului de diplomă.

Florin Zamfirescu a fost actor la Teatrul de Stat din Târgu-Mureş (1971-1973) şi (din 1973) la teatrul Giuleşti (Odeon), asistent la IATC (1974-1978), angajat cu ora sau în cumul la IATC (ATF) Bucureşti (1986-1996), director adjunct la Teatrul Odeon (1991-1994) ; din 1996 – prof. univ. la UATC Bucureşti, iar din 2000 - rector al acestei universităţi. În 2001 a fost membru în juriul Festivalului Internaţional de Teatru Experimental de la Cairo. A interpretat peste 60 de roluri în teatru şi televiziune şi 50 de roluri în filme româneşti şi străine. Roluri jucate (selectiv), în teatru: Teleghin din Unchiul Vania de Cehov, Ipingescu din O noapte furtunoasă de Caragiale, Boby din Insula de M. Sebastian, Ion din Năpasta de Caragiale, Miroiu din Steaua fără nume de Sebastian, Sorin din Pescăruşul de Cehov, Edgar din Regele Lear de Shakespeare etc. ; în film (selectiv): Mere roşii (1975, regia – Al. Tatos), Pădurea nebună (1982, regia – N. Corjos), Moromeţii (1987, regizor – Stere Gulea), De ce trag clopotele, Mitică (1982, regia – Lucian Pintilie), Senatorul melcilor (1995, regia – Mircea Daneliuc), Moartea domnului Lăzărescu (regia – Cristi Puiu) etc.; în televiziune: Lumini şi umbre (regia: Andrei Blaier şi Mihai Constantinescu), Omul care a văzut moartea de V. Eftimiu, Sub clar de lună - de Teodor Mazilu etc. În paralel, bogată activitate regizorală: 1988 – Visul unei nopţi de vară de Shakespeare; 1990 – Năpasta de I. L. Caragiale ; 1992 – Gaiţele de Al. Kiriţescu, 1999 – Trei surori de Cehov, 2005 - Norii de Aristofan ş. a. A primit numeroase şi importante premii: Medalia de aur (ca recitator) – 1965, Marele Premiu – « Dialog la distanţă » (1966), Premiul de interpretare masculină pentru rolul Picolo din Speranţa nu moare în zori (1973), Marele Premiu « Leul de aur » la Arezzo – Italia (1979) pentru rolul Ion din Năpasta etc. Premiul criticii – « Cel mai bun actor al anului 1997 » etc.

A scris volumele „Actorie şi magie. Aripi pentru Ycar”, Catifea – povestiri erotice (2005).

Începând cu 19 mai 2009, Casa de Cultură din oraşul natal Călimăneşti poartă numele „Florin Zamfirescu”.

La mulţi ani fericiţi, Maestre!

Prof. dr. Florin EPURE

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...