Opinii

 

Popular, adică ce?

Pentru că vorbele trec foarte repede prin urechi, ceea ce ne poate costa uneori destul de mult, mi-am ales să fiu ceva mai atent la acest cuvânt: popular. Iată ce “trăsnăi” se pot găsi într-un dicţionar explicativ: aparţine poporului, provine din popor, creat de popor, iubit de popor, dar şi cu comportament prietenos, cordial, apropiat de toată lumea. Le numesc trăsnăi pentru că nu se potrivesc deloc cu chipul pe care şi l-au cioplit unii prin Europa şi România, stăpânite de ei în ultimii ani.

Cuvântul popular este un adjectiv şi, dacă ajunge într-o propoziţie, poate fi atributul de laudă al multora. Pentru că este visul din naştere al vedetelor de toate felurile şi neîmplinirea geniilor de pretutindeni. Prima categorie investeşte totul în popularitatea sa, ultima îşi alungă dorinţa secretă de popularitate.

Pentru politician, popularitatea este o întrebare la început de campanie electorală, un fel de prag de pornire, un avantaj, dacă popularitatea este mai mare ca a competitorului. Dacă nu e, politicianul o ia la talpă pe toate coclaurile, să se facă mai popular, adică. Uneori reuşeşte, alteori nu. Dacă reuşeşte, lumea îl arată cu degetul: ăla e! Dacă nu, va rămâne în anonimat, acolo unde l-a născut mama lui.

Popular nu este întotdeauna un cuvânt de laudă. Pentru că populari sunt şi cei mai cruzi dintre criminali. Pe acest mecanism al mişcării dinspre popularitatea pozitivă spre aceea negativă au reuşit să funcţioneze în politica lumii mulţi dictatori. Năruindu-şi popoarele de a căror popularitate s-au servit şi pe care le-au atras în aventuri politice infernale. Stalin, Hitler, Ceauşescu, Pol Pot. Vă las plăcerea de a adăuga, după puteri, nume mai vechi sau mai noi la acest lanţ de populari ai tuturor timpurilor.

Europa este de mai mulţi ani în administrarea unor populari cu literă mare. România, la fel. Cred că este şi cazul şi momentul să urmărim cu mai multă atenţie soarta cuvântului popular în planul politic în care a fost angajat. Trei cuvinte contează în politica momentului: popular, socialist şi liberal. Ultimele două sunt bine explicitate în cărţile din biblioteci. Primul, popular cu literă mare, nu este de găsit mai nicăieri cu alt înţeles decât cel al substantivului comun, cu literă mică. Deci: aparţine poporului, provine din popor, creat de popor, iubit de popor, dar şi cu comportament prietenos, cordial, apropiat de toată lumea. Îţi vine să zâmbeşti, nu-i aşa? Pentru că, oricât de popular s-ar numi aceste partide, ele au avut o susţinere populară, e drept, căreia i-au răspuns însă cu infatuare, aroganţă, dispreţ, lipsă de respect, nepricepere administrativă, agramatisme lingvistice, constituţionale şi legislative, cum s-a văzut şi aici şi în mai toată Europa.

La noi în cartier cea mai populară este o cucoană care terorizează pe trecători cu o haită de câini maidanezi şi singura reacţie a trecătorilor anonimi este să ocolească locul şi s-o ia la fugă. Asta mă face să fiu foarte derutat atunci când vine vorba despre popularitate şi despre populari. Nu cucoana, ci trecătorii care ocolesc în fugă situaţia!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...