Politică

Cristina Anghel: „Doresc să fiu un senator al ciumpalacilor”

Învăţătoarea din Caracal e conştientă că mulţi nu sunt de acord cu candidatura sa

După ce a şocat o întreagă ţară cu gestul său extrem de a se înfometa pentru a atrage atenţia asupra unei legi care nu era respectată, Cristina Anghel vrea un mandat în Senatul României. Învăţătoarea iese din tiparele politicianului obişnuit şi spune că invitaţia i-a fost lansată de Dan Voiculescu. Candidata mărturiseşte că nu va împărţi pomeni electorale şi că, având în vedere contracandidaţii săi, se simte ca o căprioară între doi urşi.
O nouă femeie vine să se lupte pentru un loc în Parlamentul României. Cum Lia Olguţa Vasilescu a lăsat locul de senator liber, pentru acesta vine să se lupte Cristina Anghel, învăţătoare la Şcoala Nr. 2 din Caracal. Aceasta candideză din partea USL-ului în colegiul numărul unu, alături de Antonie Solomon de la PP-DD şi Mărinică Dincă de la PDL.

„Am intrat în cuşca leilor. M-am aruncat cu capul înainte”

A ajuns să facă politică după ce a făcut greva foamei pentru o lege care nu era respectată, după cum afirmă chiar ea. Nici nu s-a gândit că o să facă asta, până când a primit un apel. „Într-o zi mi-a sunat telefonul. Era Dan Voiculescu. El a insistat să intru în politică şi până la urmă a reuşit să mă convingă”, ne-a relatat Cristina Anghel, învăţătoare la Şcoala Nr. 2 din Caracal. „Doamnă, puteţi face legi pentru oamenii simpli, puteţi să îi ajutaţi astfel încât oamenii să o ducă mai bine”, a spus Dan Voiculescu, conform Cristinei Anghel, pe care a reuşit astfel să o sensibilizeze şi să o determine să ia hăţurile în mână şi să spună „da”. Decizia a fost una foarte grea. „L-am refuzat pe domnul Voiculescu de două - trei ori. A insistat şi până la urmă m-a convins. Dacă punea un subaltern, clar n-ar fi reuşit”, a spus învăţătoarea Anghel. Dan Voiculescu nu a fost singurul care a insistat pentru învăţătoarea din Caracal. “Am primit oferte şi de la alte partide. Nu mai contează care sunt, oricum le-am refuzat”. Deşi este învăţătoare în Caracal, Cristina Anghel spune că nu a primit oferte din oraşul ei. „Nimeni nu m-a căutat din Caracal, pentru că aici listele erau făcute de mult”, mărturiseşte învăţătoarea.

„O să fiu o căprioară între doi urşi”

După ce a spus „Da”, învăţătoarea a fost uimită după ce s-a uitat pe lista cu contracandidaţi. „Am avut o mare surpriză când am văzut contracandidaţii. Mă consider o căprioară între doi urşi. Pe de o parte, fostul primar, Antonie Solomon, de cealaltă parte, tot un fost primar, e drept, o perioadă mult mai scurtă, Mărinică Dincă”, a subliniat profesoara Cristina Anghel. Aceasta declară că în timpul campaniei o să fie un adevărat „război nuclear”. Candidată din partea Partidului Conservator, aceasta doreşte să fie un candidat atipic. „Doresc să fiu un senator al ciumpalacilor. Postura de învăţătoare i-a conferit Cristinei Anghel o mai mare vizibilitate. Se înţelege minunat cu elevii, după cum chiar ea declară. „Legătura cu elevii mei este excepţională. Aceştia sunt foarte bucuroşi când le predau”, a spus Cristina Anghel. Tonul acesteia scade însă în intensitate în momentul în care începe să vorbească despre colegii ei de la şcoală. „Unii colegi s-au bucurat, alţii s-au reţinut. O parte din colegi, însă, m-ar mânca”. Cristina Anghel admite că mai mulţi colegi nu o vor senatoare. „Mare parte din colegii mei sunt PDL-işti. E clar că ei nu mă vor ca şi candidată”, crede cadrul didactic.

Cristina Anghel admite că mai mulţi colegi nu o vor senatoare. „Mare parte din colegii mei sunt PDL-işti. E clar că ei nu mă vor ca şi candidată.

Nu mănâncă carne pentru că iubeşte prea mult animalele

Cristina Anghel nu se consideră un politician. Nu gândeşte la nivel global, dar vede lucrurile prin ochii omului simplu. Îi plac animalele şi se declară un adversar redutabil pentru cei care le fac rău. „Nu mănânc carne pentru că nu vreau să trăiesc cu sentimentul că animalele au fost ucise pentru mine. Ele sunt prietenele mele şi nu îţi poţi mânca prietenii”, a declarat învăţătoarea din Şcoala Nr. 2 Caracal. Chiar are un plan de salvare al patrupezilor pe care promite să îl transforme în lege atunci când o să se afle pe scaunul de senator. „Am şi un plan pentru căţei. Cine adoptă un căţel, să fie scutit de 1-2% din impozitul pe avere, cine adoptă doi căţei 4-5% şi tot aşa. Astfel, noi scăpăm de căţei şi ei scapă de eutanasiere”, propune învăţătoarea din Caracal

„Oamenii trebuie să voteze omul, proiectul, sufletul”

Dacă cineva se gândea că o să fie un candidat ca oricare altul, se înşeală. „O să ies să mă întâlnesc cu electoratul, să văd ce probleme are, cu ce îl pot ajuta. Nu o să ies însă cu plase, pentru că nu mi se pare normal. Oamenii trebuie să se înveţe că ceea ce trebuie să voteze este omul, proiectul şi nu în ultimul rând sufletul omului”, a încheiat profesoara din Caracal, candidat din partea Uniunii Social Democrate la funcţia de senator.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

28.01.2014 - 13:13mircea:CIUMPALACA

28.01.2014 - 13:11mircea cosma:spui la televizor ca bunica lui IONUT,nu este trasa la raspundere,pentru moartea nepotului.Dar despre japonezul omorat,de caini in BUCURESTI,ce mai zici?Dar de sutele de persoane muscate de caini,in capitala manelelor?Muzicanta cu studii juridice?oare nu gandesti,inainte de a deschide gura?Pacat ca ai fost aleasa.

28.01.2014 - 12:59mircea cosma:iubirea animalelor este egala cu cea a copiilor?Pacat ca nu ai continuat greva foamei,pana azi.Dar cum explici faptul ca ai facut greva foamei,70 de zile ,si mai traiesti?,cand medicii spun ca dupa 30 de zile ,fara hrana,nu rezista nimeni.Cred ca mancai noaptea,sau in WC,ca sa nu fi vazuta.

09.12.2012 - 21:00dabking:tot respectul pt dvs. eu unul v-am ales, dar nu pt a va lupta cu basescu, si pt a va lupta pt noi cei ce v-am ales pt ca sunt multe altele de facut. ms

31.10.2012 - 19:16florin:daca nu apareai la tv unde erai acum?

Pagina 1 din 3 (5 comentarii din 13)

< înapoi123
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...