Economic

Leonardo Badea, preşedinte ASF: Educaţia financiară, reper important în activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Bucureşti, 25 martie 2019 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează în cadrul Global Money Week, în perioada 25 - 31 martie 2019, o serie de acţiuni dedicate promovării educaţiei financiare în rândul copiilor şi tinerilor.
Primul eveniment din săptămâna GMW a reunit astăzi, la Bursa de Valori Bucureşti, mai mulţi elevi care au participat la deschiderea şedinţei de tranzacţionare. De asemenea, elevii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti au participat la o activitate educativă, desfăşurată sub forma unui joc, având ca scop înţelegerea noţiunilor privind bursa, a unor situaţii economice ale societăţilor şi efectele acestora asupra evoluţiei preţului acţiunilor.
“Educaţia financiară a devenit un punct de reper important în activitatea ASF şi sunt încrezător că în timp programele noastre vor avea efecte benefice asupra elevilor şi studenţilor. Educaţia timpurie înseamnă consumatori bine informaţi. Totodată, acest demers creează premise excelente pentru dezvoltarea sănătoasă a pieţelor financiare”, a declarat Preşedintele ASF, domnul Leonardo Badea.
Obiectivele ASF pentru evenimentele care vor fi organizate în cadrul GMW vizează în principal creşterea nivelului de conştientizare cu privire la importanţa educaţiei financiare şi rolul acesteia în dezvoltarea economică a ţării, îmbunătăţirea accesului copiilor şi tinerilor la noţiuni de educaţie financiară şi la informaţii (creşterea nivelului de incluziune financiară), familiarizarea copiilor şi tinerilor cu activităţi reale, specifice pieţei financiare şi stabilirea unei relaţionări cu profesioniştii din piaţa financiară (job shadow), precum şi implicarea efectivă a asociaţiilor pieţei şi asociaţiilor de protecţie a consumatorilor în activitatea de promovare a educaţiei financiare şi a necesităţii acesteia.
Proiectele de educaţie financiară derulate la nivel naţional de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Naţională a României şi Ministerul Educaţiei Naţionale au avut o contribuţie importantă la obţinerea premiului Country Award pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, câştigat de România în anul 2017. Distincţia a fost acordată la Berlin de către Child & Youth Finance International (CYFI), organizatorul GMW şi una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale din lume.
Programul de educaţie financiară al ASF, pentru anul şcolar 2018-2019, include 140 de unităţi de învăţământ din 31 de judeţe şi Municipiul Bucureşti. Numărul estimat al elevilor care vor participa la acest program se ridică la peste 18.000. Totodată, în cadrul Laboratorului Academic, programul ASF destinat dezvoltării educaţiei financiare în învăţământul universitar, vor participa peste 10 centre universitare din întreaga ţară.
Global Money Week este un eveniment internaţional în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor. Această iniţiativă a reunit organizaţii din 169 de ţări şi a implicat peste 32 milioane de copii şi tineri.

Evenimentele organizate de ASF în săptămâna GMW
• 25 - 31 martie 2019
Săptămâna porţilor deschise - acţiune ce va promova în rândul elevilor importanţa educaţiei financiare. Este o acţiune naţională de amploare ce reuneşte toate cele trei pieţe supravegheate de ASF.
• 25 martie 2019
Traseul educaţional Bucureşti – acţiune în cadrul căreia elevi din mai multe licee bucureştene vor parcurge cu un autobuz un traseu în care vor fi incluse obiective socio-culturale, precum şi importante clădiri ale vieţii financiare din Capitală. Pe parcursul traseului, liceenilor le vor fi susţinute prezentări de către reprezentanţii ASF. Elevii vor primi materiale care să-i ajute la îmbunătăţirea gradului de educaţie financiară.
Întâlnire cu studenţii de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi - Liga Studenţilor Economişti din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor organizează împreună cu ASF mai multe sesiuni de comunicări privind importanţa educaţiei financiare în mediul academic.
• 26 martie 2019
Ne jucăm şi învăţăm! – activităţi în aer liber la care participă copii de vârstă preşcolară sau de şcoală primară. Copiilor li se vor prezenta noţiuni simple de educaţie financiară.
Întâlnire cu profesori din alte state sosiţi în România prin programul Erasmus – activitatea se înscrie în sfera acţiunilor de educaţie financiară şi va fi derulată prin intermediul Şcolii Superioare Comerciale „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti.
Concurs de debate pe teme financiare non-bancare pentru liceeni. Competiţia se desfăşoară sub coordonarea Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), iar etapa finală va avea loc la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu“ din Bucureşti.
• 27 martie 2019
Ne jucăm şi învăţăm! – activităţi în aer liber la care participă copii de vârstă preşcolară sau de şcoală primară.
Workshop dedicat profesorilor din învăţământul preuniversitar – acţiune ce presupune transmiterea de informaţii aferente pieţei financiare, utile în dezvoltarea personală şi a carierei.
• 28 martie 2019
Gala EduFin – eveniment aflat la cea de-a treia ediţie, care are ca obiective popularizarea importanţei educaţiei financiare şi recunoaşterea dezvoltării de proiecte de educaţie financiară la nivel naţional. La acest eveniment participă reprezentanţi ai entităţilor reglementate, ai asociaţiilor de profesionişti şi asociaţiilor de consumatori, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, alte instituţii cu rol important în domeniu din România, ambasade, organisme internaţionale ş.a.
• 29 martie 2019
Săptămâna porţilor deschise la ASF – eveniment în cadrul căruia elevii vor vizita sediul ASF şi li se vor prezenta informaţii cu privire la rolul şi activitatea Autorităţii.
Mai multe detalii despre acţiunile întreprinse de ASF cu ocazia GMW le puteţi găsi pe site-ul ASF www.asfromania.ro/edu/.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...