Sub Lupă

Vâlcea, bombă ecologică. Singura staţie omologată de sortare a deşeurilor, închisă în câteva săptămâni!

Prefectul Florian Marin susţine că societăţii care operează staţia de la Râureni îi va fi suspendată autorizaţia de funcţionare din cauza depozitării gunoiului în cantităţi nepermise

Râmnicu Vâlcea, Râureni, Strada Stolniceni, nr. 17. Chiar pe malul drept al Oltului, aproape gard în gard cu o cunoscută fabrică de conserve şi nu departe de buricul târgului, legată cu câteva fire de fum de cerul perfect senin, o adevărată haldă de gunoi zâmbeşte hâd soarelui strălucitor şi împrăştie un miros insuportabil pe o arie întinsă împrejurul ei. Înaltă de cel puţin patru metri şi întinsă deja pe o jumătate de pogon, ea aparţine operatorului de salubritate Urban SA. Cel care a pierdut în urmă cu trei ani colectarea deşeurilor din Râmnic în favoarea Romprest Energy, dar care încă deţine, direct sau prin intermediul societăţii “surori” Brai Cata, serviciul de profil în zeci de alte localităţi ale judeţului. Curând, conform spuselor prefectului de Vâlcea, Florian Marin, primarii vor afla că s-ar putea ca gunoiul colectat din localităţile lor pur şi simplu să nu mai aibă unde fi transportat.

Teoretic, aici, în spaţiul fostei societăţi Comat SA, ar trebui să existe o banală staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, adică un loc din care să plece către fabricile de mase plastice, spre exemplu, o parte din deşeurile colectate de societatea vâlceană iar refuzul de sortare către incineratoare care să “producă” cenuşa atât de preţioasă pentru fabricile de ciment. Adică, activitatea punctului de lucru este extrem de profitabilă, din moment ce el produce atâta materie primă, iar cererea pe piaţă este, în general, mare. Numai că, de câţiva ani deja, grămada de gunoi nu că nu scade, evoluţia ei nici măcar nu stagnează, pur şi simplu creşte văzând cu ochii. Semn că reprezentanţii societăţii Urban SA nu au fost excepţional de sinceri atunci când au susţinut că situaţia este sub control şi că nu sunt motive de îngrijoare pentru mediul înconjurător tot mai încercat în ultima vreme în întreg judeţul. Probabil că nu li se mai primeşte gunoiul în depozitele din alte judeţe, aşa cum noi am avertizat de ani buni că se va întâmpla. De asemenea, din cauza unui război absurd purtat de ambele părţi cu autortăţile locale, el nu poate fi dus nici la staţia de la Feţeni, amenajată chiar pentru acest scop cu 11 milioane de euro, bani europeni, dar şi guvernamentali şi de la bugetul local, după o “încurcătură” cu prima societate ce s-a angajat să o construiască. De altfel, la Feţeni nu poate fi depozitat decât gunoiul din Râmnic.

Din când în când, acolo au fost primite ani buni maşinile Romprest Energy, societatea care a câştigat, în calitate de lider de asociere, serviciul de salubrizare al Râmnicului, deşi ea nu a deţinut o staţie de sortare precum cea a Urban, aşa cum prevede legea.

Operatorul va avea şase luni la dispoziţie să care gunoiul la depozite conforme

Florian Marin, prefectul judeţului Vâlcea, asigură că situaţia se apropie de un deznodământ cel puţin rezonabil pentru toate părţile implicate sau afectate. “Anul trecut am dispus constituirea unui grup tehnic care să aibă ca obiect de lucru exact această situaţie. În urma constatărilor acestuia, instituţia de control în domeniu, respectiv Garda de Mediu, a dat câteva amenzi destul de consistente operatorului staţiei. De asemenea, a dispus ca societatea respectivă să ia măsuri, într-un interval de timp stabilit de comun acord, pentru accelerarea transportului deşeurilor depozitate acolo peste limita prevăzută în autorizaţia de funcţionare. Din păcate, operatorul nu a reuşit să îndeplinească aceste condiţii. Conform autorizaţiei de funcţionare, la Stolniceni ar trebuie să fie depozitate temporar maxim 2.000 de tone de gunoi, dar acolo sunt peste 30.000. În această situaţie, probabil că în şedinţa de vineri (22 martie – n.r.), care va urma unui nou control la faţa locului, grupul de lucru va constata oficial că nu s-au respectat condiţiile înţelegerii şi va demara procedurile de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a staţiei. De asemenea, Garda de Mediu are posibilitatea să demareze o acţiune în instanţă prin care să solicite acelaşi lucru şi prin ordonanţă preşedinţială. Ştiu că societatea trebuie să-şi depună, tot în această perioadă, şi documentaţia pentru reînoirea autorizaţiei de funcţionare la Agenţia pentru protecţia Mediului. În condiţiile prezentate e greu de crezut că vor mai obţine această autorizaţie. Estimez că toată această procedură va dura cel mult două săptămâni de zile. Din momentul în care s-ar opri depozitarea deşeurilor acolo, operatorul are la dispoziţie maxim şase luni pentru a transporta gunoiul la depozite conforme. Situaţia gestionării deşeurilor este una alarmantă la nivel naţional, nu doar în Vâlcea. Chiar dacă înţeleg că sunt multe localităţi ale judeţului din care societatea în cauză colectează deşeurile, Instituţia Prefectului nu poate nici să tolereze actuala stare de fapt, nici să facă mai mult decât îi permit atribuţiile legale. Cred că rămâne ca primăriile şi operatorii serviciilor de salubritate să stabilească mai clar, de acum înainte, prin formulele contractuale dintre părţi unde va fi transportat gunoiul colectat”, ne-a declarat Florian Marin.

“Conform autorizaţiei de funcţionare, la Stolniceni ar trebuie să fie depozitate temporar maxim 2.000 de tone de gunoi, dar acolo sunt peste 30.000. În această situaţie, probabil că în şedinţa de vineri (22 martie – n.r.), care va urma unui nou control la faţa locului, grupul de lucru va constata oficial că nu s-au respectat condiţiile înţelegerii şi va demara procedurile de suspendare a autorizaţiei de funcţionare a staţiei.”

- Florian MARIN, prefectul judeţului Vâlcea

Închiderea staţiei complică şi mai mult încâlcita ecuaţie a colectării şi depozitării gunoiului

Dacă se închide staţia de sortare a Urban SA, singura din întreg judeţul conformă până de curând, complicata ecuaţie a destinaţiei deşeurilor vâlcenilor nu se rezolvă însă. Ba, chiar se complică şi mai rău, ar putea spune mulţi. În 2017 autorităţile judeţene au închis depozitul de la Măldăreşti, altă uriaşă bombă ecologică a judeţului, aflată încă departe de a fi pusă sub control conform normelor europene în privinţa protecţiei mediului. Asta după ce a funcţionat ani buni dincolo de limita legii, pentru că decizia de închidere a ei a fost amânată tacit de autorităţile judeţene deoarece rămăsese practic singura soluţie pentru depozitarea gunoiului din judeţ. Mai nou, conform directivelor Comisiei Europene în domeniu, el nu prea mai poate fi transportat nici în alte zone ale ţării în care s-au cheltuit bani europeni pentru amenajarea de facilităţi pentru depozitare la standardele asumate de ţara noastră. Care s-au amenajat, într-un târziu, că şi aici e o adevărată istorie urâtă despre sifonare inconştientă de fonduri uriaşe. Aşa că, nici scuza autorităţilor locale conform cărora nu le interesează unde duce operatorul gunoiul dacă el îşi asumă colectarea lui prin contract nu mai ţine. Inclusiv “Săptămâna în Oltenia” a arătat că, de vreo doi-trei ani au apărut prin localităţile vâlcene gropi de gunoi pe unde te aştepţi şi nu prea. Ori, asta nu poate fi decât o consecinţă a modului execrabil în care a fost gestionat de la bun început Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) la nivelul judeţului până acum. Oricât se lamentează Carmen Alexandrescu, şefa Direcţiei de Programe Europene din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, că funcţionarii din subordinea ei măcar au reuşit obţinerea unei noi prelungiri a finanţării proiectului în noul exerciţiu bugetar european (adică alţi bani pierduţi de România, nu câştigaţi) practic acest proiect cu titlu pompos, în valoare totală de aproximativ 33 de milioane de euro, pare că a fost gândit şi gestionat de la bun început în aşa fel încât să nu se realizeze niciodată. Iar responsabilii să fie cât mai greu de identificat, dacă se poate, bineînţeles.

În acest moment, după aproape un deceniu de la demararea lui, Centrul de depozitare, tratare şi prelucrare de la Roeşti, elementul vital al proiectului, nu a fost nici măcar creionat definitiv, cele trei staţii de sortare realizate şi ele cu mari întârzieri încep să aibă probleme (constatate de Garda de Mediu, nu de noi, cel mai recent exemplu la Drăgăşani) iar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubritate Vâlcea întârzie, pe bună dreptate, să delege serviciile de salubrizare. Aşa că, în privinţa gunoiului, suntem în plop şi plopul mai stă într-un fir de rădăcină să nu se prăbuşească. Dar se va prăbuşi, curând.

Video:
https://www.youtube.com/watch?v=Ny2PR3cb5mk&feature=youtu.be
https://www.youtube.com/watch?v=nHOPtrBojvQ&feature=youtu.be





 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

22.03.2019 - 14:16pintea:pun pariu ca SUSPICIOSUL este Crisu Popescu de la Gazeta Valceana

21.03.2019 - 07:43suspiciosul:Ca la Maldresti.Tot o apa si-un pamant.Cine este beneficiarul??????

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...