Economic

Euro pregăteşte trecerea la 4,78 lei

Leul a avut o evoluţie agitată în perioada analizată, în special pe pieţele internaţionale, unde euro a testat pragul de 4,78 lei. Indicii ROBOR şi-au întrerupt mişcarea descendentă şi au reînceput să crească.
Se pare că banca centrală a intervenit discret în piaţă, pentru a nu permite depăşirea maximului istoric de 4,7648 lei, atins în 21 ianuarie. Pe acest fond, cursul euro a urcat de la 4,7516 la 4,7640 lei.
La sfârşitul perioadei, media a fost stabilită la 4,7525 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,752 şi 4,756 lei.
Leul a primit o gură de oxigen vinerea trecută, după ce agenţia de rating Standard & Poor's şi-a menţinut perspectiva privind datoria României la stabilă, nivel calculat în urmă cu circa cinci ani. Reamintim că anunţul S&P a fost amânat cu două săptămâni la cererea guvernului.
Deficitul de valută din piaţă se menţine la cote mari, punând astfel presiune pe curs. Conform BNR, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 114 milioane euro în ianuarie, de 16,3 ori mai mare faţă de cel înregistrat în prima lună din 2018, Această veste vine după cea de săptămâna trecută, când INS a anunţat că deficitul comercial a avansat în ianuarie cu 62% la 1,26 miliarde de euro.
Media dolarului american a avut o evoluţie descendentă, coborând de la 4,2215 la 4,1872 lei, când cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,184 şi 4,205 lei.
Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,131 şi 1,139 franci/euro, iar media de la finalul intervalului a fost stabilită la 4,1854 lei.
Preţul gramului de aur a crescut la sfârşitul perioadei la 176,0154 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe pieţele internaţionale specializate la aproape 1.300 dolari.
Dobânzile interbancare au reînceput să crească, după câteva săptămâni în care direcţia a fost una de scădere, fiind atinse minime ale ultimei luni.
La sfârşitul intervalului, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,06 la 3,09%, minimul ultimei luni, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,27 la 3,29%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut de la 3,41 la 3,44% iar cel la 12 luni de la 3,47 la 3,50%.
Lipsa unui acord comercial între SUA şi China, după amânarea unei întâlniri între preşedinţii Trump şi Xi, a provocat deprecierea monedei de la 1,1245, la începutul perioadei, la 1,1360 dolari/euro, la finalul ei
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se menţinea la finalul perioadei în jurul valorii de 3.950 dolari.
Analiza cuprinde perioada 12 – 18 martie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...