Convinşi că gestul lor poate ajuta oameni cu probleme de sănătate, jandarmii din oraşul Baia de Aramă s-au mobilizat şi, împreună cu colegii pompieri, au donat sânge.
Este prima acţiune de donare de sânge din acest an şi o continuare a misiunilor de ajutorare a persoanelor care au nevoie urgentă de sânge.
Activitatea a fost organizată de Crucea Roşie Mehedinţi, Centrul de Transfuzie Sanguină, ISU ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi, Jandarmeria Mehedinţi şi Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi.