Administraţie

Parteneriat între patronate şi Consiliul Judeţean Vâlcea

Astăzi, 15 martie a.c., preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut o întâlnire cu preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, domnul Ioan Lucian, prezent la Râmnicu Vâlcea pentru semnarea Acordului de parteneriat între organizaţiile patronale şi corpurile profesionale din judeţul Vâlcea, eveniment organizat în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu începere de la ora 14.00.

Principalul subiect abordat în cadrul acestei întâlniri a vizat promovarea parteneriatelor dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi principalele instituţii judeţene, cu scopul de a eficientiza activităţile serviciilor publice de la nivelul judeţului.

„Întrevederea cu dl Ioan Lucian, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, mi-a făcut o reală plăcere, deoarece am găsit în domnia sa un bun şi avizat interlocutor pentru o discuţie despre dinamizarea mişcării patronale din judeţul Vâlcea şi despre un viitor parteneriat între organizaţia pe care o reprezintă şi Consiliul Judeţean Vâlcea. De altfel, am şi stabilit o viitoare întâlnire, în data de 4 aprilie, în cadrul căreia, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Patronatului Român şi specialişti ai Consiliului Judeţean Vâlcea vor căuta soluţii pentru finanţarea unor proiecte în domenii deosebit de importante pentru noi - protecţia mediului şi turismul. Sunt optimist în ceea ce priveşte un viitor parteneriat al Consiliului Judeţean Vâlcea cu Uniunea Naţională a Patronatului Român şi am încredere în domnul preşedinte Ioan Lucian că va susţine demersurile noastre comune de atragere de fonduri pentru dezvoltarea judeţului Vâlcea”, a declarat constantin Rădulescu, preşedintele Consiliul Judeţean Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...