Ultima Oră

Ponta îşi lansează candidatura în prezenţa preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz.

Candidaţii USL Gorj îşi vor depune, marţi, candidaturile la Biroul Electoral Judeţean, în prezenţa premierului Victor Ponta, care candidează în Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor, şi care, pe parcursul zilei, va vizita judeţul împreună cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Cei doi oficiali vor veni în judeţul Gorj în cursul după-amiezii de marţi pentru a inaugura o staţie de epurare a apei, realizată la Bumbeşti Jiu cu fonduri europene nerambursabile, după care se vor deplasa la Târgu Jiu, unde vor avea un program diferit pentru o scurtă perioadă de timp.Surse din USL Gorj au precizat că premierul Victor Ponta se va deplasa alături de colegii de partid la sediul Biroului Electoral Judeţean pentru a-şi înregistra oficial candidatura în Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor.
Martin Schulz ar urma, în acest timp, să viziteze cele două parcuri din oraş în care sunt expuse operele lui Constantin Brâncuşi, Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii. Schulz şi Ponta se vor reîntâlni apoi pentru a avea o discuţie comună cu şefii din administraţia locală a judeţului la Prefectura Gorj. Cei doi vor fi însoţiţi de ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cel care l-a şi invitat în România pe preşedintele PE Martin Schulz. Conform programului oficial, miercuri, Schulz se va adresa plenului Parlamentului României, va avea întâlniri cu şefii celor două camere, precum şi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu liderii grupurilor parlamentare ale PDL din Senat şi Camera Deputaţilor Prezenţa lui Schulz la Târgu Jiu a stârnit deja reacţii din partea PDL, europarlamentarul Theodor Stolojan exprimându-şi recent îngrijorarea că vizita respectivă va fi interpretată ca o implicare a preşedintelui Parlamentului European în campania electorală din România.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...