Sub Lupă

Scandal în sala de operaţie, cu bolnavul pe masă

A fost din nou scandal la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, chiar în sala de operaţie, unde medicii urologi se pregăteau să opereze un pacient. Un coleg al acestora, a intrat în sala sterilă în hainele de stradă şi de aici a pornit scandalul când şeful secţiei i-a cerut să părăsească sala de operaţie. Medicul este acum cercetat de comisia de disciplină şi va fi sancţionat.

“Medic: Nu mai intra în sală, în civil, te rog. Dr. Mugur Riza: Ce zici, mă? Prof.dr. Paul Tomescu: Să nu mai intri îmbărcat aşa în sală. Dă, bă, telefon la poliţie, dă telefon la poliţie. Spune că un intrus a intrat în civil în sala de operaţie”, se aude pe înregistrarea făcută în sală.

Pe imagini se vede cum doctorul Riza intră îmbrăcat în pantaloni şi un pulover, în timp ce restul cadrelor medicale au halate speciale, bonete, mănuşi şi feţele acoperite cu măşti. Pe masa de operaţie se afla un pacient cu un diagnostic grav, de tumoră renală. "Evident că a fost perturbat faptul că dumnealui a pătruns în echipament civil, de stradă, în blocul operator aduce o serie întreagă de riscuri de sănătate a pacientului şi să nu mai spun că prin vociferările prin care le făcea ne-a perturbat", spune unul dintre medicii martori la scandal.

Medicul acuzat spune că tocmai se schimbase de uniformă şi că nu a provocat niciun fel de scandal.

"Eram în blocul operator să i-au cheia de la Tomescu să mă schimb să plec la facultate şi acasă. Şi atunci Cosmin Mititelu, cu Drăgoescu şi instigându-l şi pe Tomescu au filmat ", spune medicul acuzat.

Conducerea spitalului l-a băgat pe medic în comisia de disciplină şi urmează să fie sancţionat.

Doctorul Mugur Riza a fost concediat anul trecut în luna octombrie ca urmare a numeroaselor abateri disciplinare dovedite în Comisia de disciplină a unităţii medicale. Acesta a atacat în instanţă concedierea şi magistraţii i-au dat câştig de cauză şi de la 1 martie s-a întors la spital.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...