Politică

Cristian Buican: Mafia conduce primăria Berislaveşti

În urma audienţelor de la cabinetul parlamentar şi ca urmare a discuţiilor avute cu cetăţeni ai localităţii Berislaveşti, deputatul Cristian Buican face un apel public la angajaţii din cadrul primăriei Berislăveşti pentru intrarea în legalitate. În ciuda faptului că fostul primar a fost condamnat definitiv de instanţa de judecată şi şi-a pierdut calitatea oficială de primar, de facto acest lucru nu s-a întâmplat. Şi astăzi, la aproape jumătate de an de când nu mai e primar, domnul Buşagă Ion primeşte zilnic acasă ”mapa” cu documentele din acea zi din primărie, stabileşte ce se face şi ce nu se face în comunitate şi direcţionează contractele din bani publici firmelor membrilor familiei şi apropiaţilor. Astfel, documente interne se scot ilegal din primărie şi sunt puse la dispoziţie fostului primar, în totală contradicţie cu prevederile legale.

Parlamentarul Cristian Buican consideră că autorităţile competente ar trebui să se auto-sesizeze şi să ancheteze ilegalităţile din Berislăveşti, cu atât mai mult cu cât acestea sunt de natură să prejudicieze comunitatea locală de infrastructura atât de necesară dezvoltării. Deputatul Cristian Buican mai reclamă şi faptul că lucrările edilitare din Berislăveşti sunt de proastă calitate şi subliniază că acest aspect este cunoscut la nivelul consiliului Judeţean Vâlcea, însă pentru ”voturi pentru PSD la următoarele alegeri”, preşedintele ”cu şcoala la barieră” închide ochii şi protejează mafia locală PSD-istă din localitatea Berislăveşti.

”În ultima perioadă, primesc din ce în ce mai multe informaţii privind mafia ce conduce primăria Berislăveşti. Informaţiile primite de la simpli cetăţeni mi-au fost confirmate de angajaţi ai primăriei, care, sub protecţia anonimatului, mi-au detaliat că de fiecare dată când este nevoie, documente interne ale administraţiei publice locale sunt transportate la fostul primar acasă. De asemenea, tot el conduce în continuare activitatea curentă a primăriei, prin interpuşi, direcţionând contractele unor firme apropiate. Mai mult decât atât, majoritatea lucrărilor sunt de foarte proastă calitate, iar aceste lucruri se cunosc la nivelul conducerii Consiliului Judeţean, dar sunt trecute cu vederea, probabil în schimbul promisiunii unor voturi pentru PSD. Aceleaşi persoane care acum mi-au comunicat aceste ilegalităţi care se întâmplă la Berislăveşti, au înştiinţat şi conducerea CJ Vâlcea, acum 2-3 luni, însă nu a existat nicio reacţie. Lucrurile trebuie îndreptate, şi sper ca instituţiile abilitate să se sesizeze”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...