Eveniment

Şi-a agresat concubina, deşi avea emis ordin de protecţie provizoriu

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti cercetează un tânăr de 27 de ani, după ce şi-ar fi agresat concubina şi mama acesteia.

La data de, 25 februarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi prin apel telefonic, de o tânără de 19 ani, din Bălceşti, cu privire la faptul că, fostul său concubin, a pătruns fără drept în locuinţa acesteia şi îi adresează ameninţări cu acte de violenţă, atât ei cât şi mamei sale, deşi avea ordin de protecţie provizoriu emis, din data de 22 februarie a.c..

În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, identificându-l pe tânărul de 27 de ani, iar datorită comportamentului violent, poliţişti au procedat imediat la imobilizarea şi încătuşarea tânărului şi conducerea acestuia la sediul poliţiei.

În fapt, tânărul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi escaladat gardul curţii locuinţei, iar cu o cărămidă a spart geamul uşii de la intrare, a pătruns în interiorul casei şi a început să facă scandal, să adreseze ameninţări cu acte de violenţă, iar în cele din urmă agresând-o fizic pe mama fetei.

Datorită schimbărilor bruşte de comportament şi incoerenţă în vorbire, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi urină, fiind suspect de consumul unor substanţe psihoactive.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare, loviri şi alte violenţe şi nerespectarea ordinului de protecţie provizorie.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, iar în data de 26 februarie a.c., acesta o să fie prezentat Judecătoriei Bălceşti, cu propunere de arestare preventivă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...