Inedit

Sute de tineri cercetaşi la Centrul de scafandri

Scafandrii militari au primit sâmbătă, 23 februarie, vizita a peste 300 de elevi de liceu şi şcoală generală, membri ai Centrului Local „Cercetaşii Marini”, una dintre cele mai importante filiale ale organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, care au sărbătorit Ziua Mondială a Cercetăşiei (22 februarie), în Laboratul Hiperbar al Centrului de Scafandri, alături de militarii Forţelor Navale.

Pe lângă Sala de Tradiţii a instituţiei din Constanţa, unde au aflat numeroase aspecte din tainele scafandreriei, copiii şi adolescenţii au putut admira şi expoziţiile de tehnică şi armament din dotarea scafandrilor pentru operaţii speciale şi de luptă împotriva dispozitivelor explozive, precum şi camera hiperbar, utilizată în pregătirea constantă a scafandrilor militari.

Cercetaşii au ales sediul Centrului 39 Scafandri pentru a celebra cel mai important moment din an pentru toţi cercetaşii din lume, după ce în vara anului trecut, au asistat, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, la Ziua Marinei Române (15 august), marea sărbătoare a tuturor marinarilor militari şi civili. Legăturile dintre aceştia şi Forţele Navale sunt unele tot mai strânse, având în vedere faptul că tinerii cercetaşi au ales să admire navele militare şi de la bordul acestora, motiv pentru care, la finalul anului 2018, au vizitat Nava-Şcoală „Mircea” şi fregata „Regina Maria”.

Prezenţa cercetaşilor la sediul Centrului de Scafandri nu a fost o simplă vizită a acestora, ci a reprezentat momentul în care s-au depus promisiuni de cercetaşi pentru cei mai noi membri şi s-au făcut treceri de la o ramură de vârstă la alta pentru cercetaşii mai experimentaţi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...