Actualitate

Ultraj asupra familiei unui ofiţer de la Penitenciarul Pelendava

Un sindicat al agenţilor de penitenciare a făcut public pe grupul Prison info, sub titlul “Ultraj asupra familiei unui ofiţer de la Penintenciarul Pelendava”, un incident petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul de Urgenţă Craiova.

"În cursul nopţii ce tocmai a trecut a avut loc un ultraj asupra familiei unui ofiţer din Penitenciarul Craiova-Pelendava. În jurul orei 23.30 soţia acestuia, agent la aceeaşi unitate, se afla în urgenţa Spitalului nr. 1 din Craiova. Tot în aceeaşi incintă se afla şi un fost deţinut liberat din Penitenciarul Pelendava împreună cu alţi 4 prieteni. Recunoscând-o pe soţia ofiţerului, fostul deţinut a indicat-o şi celorlalţi. Unul din aceştia a început să-i adreseze injurii şi ameninţări, spunându-i că o va aştepta la ieşirea din incinta spitalului. Sunat, în câteva minute ofiţerul s-a deplasat la unitatea spitalicească, iar la intrare l-a identificat pe fostul deţinut ca fiind liberat în luna noiembrie 2018 din Penitenciarul Pelendava, numele acestuia fiind Bimbirică Petrişor Teodor. Întrebat, acesta a susţinut că nu-l cunoaşte pe agresor deşi a stat, anterior, în incinta spitalului împreună cu acesta peste 30 minute. Personajul agresor a fost identificat ca fiind Nicolae Andrei, zis Impresie, de către un echipaj de la secţia de poliţie nr. 2. Nicolae Andrei, zis Impresie, este cunoscut în Craiova pentru numeroase scandaluri şi alte violenţe. Probabil agresarea unei persoane de sex feminin, fie şi agent de penitenciar, a constituit în opinia sa un act de mare bravadă, de băieţie chiar. Mai degrabă un act de laşitate. Sau, mai ştii, o fi fost amfetamina de vină. Din discuţiile ce au urmat a reieşit faptul că băiatul de băiat Nicolae Andrei, zis Impresie, era supărat deoarece prietenul său, Lazăr Andrei, deţinut în Penitenciarul Pelendava până pe 18.02.2019, în prezent transferat la Penitenciarul Severin, se plângea permanent de faptul că este monitorizat în penitenciar de către ofiţerul în cauză şi nu este lăsat să se ocupe de diverse activităţi, inclusiv de deţinerea unui telefon mobil, pentru a-şi înlesni regimul de deţinere. Cei doi agenţi de poliţie s-au rezumat la legitimarea celor doi lucrători de penitenciar, Nicolae Andrei, zis Impresie, fiind doar scos din incinta secţiei – urgenţe. Şi cam atât ca reacţie de la lucrătorii de poliţie, probabil nu a fost redactat nici măcar un proces-verbal de contravenţie deşi injuriile şi ameninţările s-au derulat şi în prezenţa lor", povesteşte liderul de sindicat.

Va urma, probabil, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu privire la infracţiunea de ultraj.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...