Politică

Eugen Neaţă: Alocaţiile de stat pentru copii vor fi majorate de la 1 Martie 2019

Ca urmare a deciziei Parlamentului, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocaţiilor de stat pentru copii, Ministerul Muncii a întocmit un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 61/1993 şi a Legii 448/2006, care reglementează, în prezent, plata acestor drepturi.

Potrivit proiectului de OUG, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte astfel:

- 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

După alineatul (3) al articolului 3, se introduce un nou alineat ”alin.(4)”, cu următorul cuprins:

(4) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, prevăzut la alin.(1) se majorează prin hotărâre a Guvernului”

În acelaşi timp se modifică alineatul (1) al articolului 58 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (1) Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege.”

Parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR au votat joi, 14 februarie 2019, în şedinţa de Plen reunit a celor două Camere, majorarea bugetului pe anul 2019 al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care permite ca alocaţiile copiilor să fie majorate începând cu 1 martie 2019.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...