Administraţie

Continuă modernizările pe drumurile judeţene din Mehedinţi

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a semnat astăzi contractul care vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 606B, pe tronsonul de 2,8 kilometri, cuprins între intersecţia DC 22 şi localitatea Bistriţa. Alături de domnia sa au fost primarii comunelor beneficiare, Ionică Moţi (Hinova) şi Ion Adrian Nănuţ (Livezile) şi reprezentantul constructorului care a câştigat licitaţia.

“Este practic, ultima porţiune care a rămas neasfaltată, între comunele Livezile şi Hinova, după ce în 2018 şi 2017 am reuşit să modernizăm alte două tronsoane, de-a lungul localităţilor Ştefan Odobleja şi Izvoru’ Aneştilor (comuna Livezile). Este o promisiune pe care am făcut-o locuitorilor din zonă şi reuşim să o onorăm cu fonduri europene, pe Programul Operaţional Regional, în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea conectivităţii în zona de vest a judeţului Mehedinţi”,a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.

Valoarea lucrării este de peste 2,8 milioane lei, iar perioada de implementare a investiţiei este zece luni.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...