Forurile de conducere ale PLUS şi USR au decis sâmbătă, 2 februarie 2019, formarea Alianţei 2020 USR+PLUS. Cele două partide vor candida împreună la viitoarele alegeri europarlamentare care vor avea loc pe data de 26 mai 2019.
„Se naşte principala forţă de opoziţie modernă din România, care în cel mai scurt timp să poată să preia guvernarea şi să ofere un proiect pentru România. De data aceasta, românii au cu cine să voteze. Alianţa va avea reprezentare în birourile electorale, în secţiile de vot. Pornim pe teren cu peste 8000 de membri USR şi peste 8000 de membri PLUS”, a spus Dacian Cioloş.
Preşedintele PLUS va deschide lista comună de candidaţi pentru alegerile din mai. Pe listă se află şi gorjeanul Alin Cristian Mituţa, coordonator PLUS al regiunii SV Oltenia, originar din Novaci.
Cu privire la membrii aleşi să candideze, Dacian Cioloş a amintit că „avem un fost prim-ministru, doi foşti miniştri, avem oameni cu experienţă în Parlamentul European, cu experienţă în politicile europene, avem foarte mulţi oameni noi, care au candidat pentru prima dată şi care au experienţă tehnică profesională foarte bună”.