Comuna Stoileşti este una aparte în judeţul Vâlcea. Nu numai deoarece este alcătuită din satele a trei foste comune comasate în regimul comunist, dar mai ales datorită poziţiei sale. Aşezată pe un teren cu foarte multe dealuri, văi, cursuri mici de apă ea totalizează cea mai mare reţea de drumuri din mediul rural vâlcean. Răspândirea caselor nici nu permite realizarea unui sistem de canalizare deoarece acesta ar fi şi foarte scump de construit, greu şi ineficient gestionat şi populaţia este extrem de bătrână.
Florin Ionescu este unul din primarii care au crezut puternic în obiectivele sale. Născut şi crescut în zonă ştie cât de greu a fost zeci de ani pentru localnici să parcurgă distanţe imense pe jos pe drumuri proaste şi inaccesibile. Ce greu a fost pentru localnici să îşi trimită copiii la şcoală, să facă naveta, să trăiască civilizat. A promis şi s–a ţinut de cuvânt dezvoltând infrastructura rutieră. A adus fonduri de la Consiliul Judeţean, din bugetul local, din Uniunea Europeană, de la Guvern, pe programe guvernamentale. A construit poduri şi a asfaltat zeci de kilometri de drumuri din cele peste 230 câte are localitatea.
Administraţia locală şi primarul lucrează în această perioadă la noi proiecte de modernizare a drumurilor sperând să găsească finanţare pentru asfaltarea a încă 15 kilometri de drumuri locale.