Economic

Euro a crescut de la începutul anului cu 10 bani

Ordonanţa de urgenţă 114 care a intrat în vigoare de la începutul anului pune o mare presiune asupra leului, care cunoaşte una dintre cele mai negre perioade din existenţa sa de după 1990.

La creşterea euro contribuie şi majorarea cererii comerciale de valută dar şi „războiul” la nivel instituţional dintre dorinţa PSD-alde de a controla totul la nivelul ţării şi cea de independenţă a BNR.

În acest sens un comunicat al bancii centrale precizează că colaborarea cu Guvernul „presupune (…) o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale şi stabilitatea financiară a ţării”.

Senatorul liberal Florin Cîţu afirmă, pe Facebook, că guvernul pregăteşte o nouă ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea cursului valutar pentru euro-leu. „O să avem un curs de schimb «oficial» şi unul al pieţei”, crede senatorul.

Euro a început perioada cu o medie 4,7142 lei pentru ca în 21 ianuarie să atingă maximul istoric de 4,7648 lei. La finalul perioadei cursul a scăzut la 4,7628, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,757 – 4,767 lei. Maximul atins de euro pe pieţele internaţionale a fost de 4,779 lei, în noaptea de 22 ianuarie.

Casele de schimb valutar ale BCR şi BRD, al căror rating a fost înrăutăţit recent de către Fitch urmare a introducerii „taxei pe lăcomie”, utilizau la sfârşitul perioadei cel mai ridicat curs de vânzare de 4,8570 lei, respectiv 4,8340 lei.
Cursul dolarului american a crescut de la 4,1491 la 4,2034 lei, mai sus cu 13 bani faţă de sfârşitul anului trecut. Cotaţiile de la finalul intervalului au fluctuat între 4,168 şi 4,178 lei, iar cursul a scăzut la 4,1739 lei.

Moneda elveţiană s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale în culoarul 1,126 – 1,136 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1621 la 4,2213 lei, mai mult cu 8,1 bani comparativ cu sfârşitul lui 2018, dar a încheiat intervalul pe minus la 4,2076 lei.

După câteva săptămâni de scădere, care au adus optimism în rândul celor care au contractat credite în lei, în perioada analizată indicii ROBOR au cunoscut o revenire rapidă la valori comparabile cu cele de dinainte de „taxa pe lăcomie”.

La sfârşitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,11%, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,34%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni la 3,51%.

Perechea euro/dolar s-a mişcat în culoarul 1,1299 – 1,1426 dolari, investitorii pregătindu-se să urmărească discuţiile asupra Brexit din parlamentul britanic, reuniunea conducerii Rezervei Federale americane dar şi negocierile comericiale americano-chineze..

Indicele bitcoin calculate de Bloomberg scădea la finalul perioadei la 3.430 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22 – 28 ianuarie

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...