Politică

Cristian Buican: PSD “arde gazul” degeaba la Guvernare

Ca urmare a faptului că Guvernul Dăncilă şi reprezentanţii PSD nu îşi fac treaba şi întârzie nepermis de mult adoptarea normelor metodologice pentru Legea prin care se acordă posibilitatea administraţiilor publice locale de a-şi scoate singure la concesiune introducerea reţelelor de gaze, PNL a iniţiat o campanie publică de informare a cetăţenilor, intitulată sugestiv „PNL aduce gazul românesc în casele românilor”. În cadrul acestei campanii, PNL Vâlcea va distribui în localităţile judeţului peste 5.000 de pliante cu rolul de a informa cetăţenii despre noile prevederi legale şi de a-i determina să pună presiune pe reprezentanţii PSD pentru urgentarea adoptării normelor metodologice necesare introducerii reţelelor de gaze.

Prin această campanie, cetăţenii sunt informaţi de modificările legislative din anul 2018, iniţiate de reprezentanţii PNL, care sunt astăzi în vigoare şi care asigură un cadru legislativ propice introducerii reţelelor de gaze în localităţile din România. Reprezentanţii PNL din Parlament au reuşit în anul 2018 modificarea a două legi esenţiale, Legea Energiei electrice şi a gazului, prin care s-a redat competenţa autorităţilor publice locale de a înfiinţa distribuţii de gaz şi Legea Offshore, prin care s-au asigurat banii necesari finanţării acestor tipuri de investiţii. Aceste modificări legislative reprezintă soluţia Partidului Naţional Liberal la una din cele mai mari probleme ale României, încălzirea din ce în ce mai scumpă a locuinţelor românilor pe timp de iarnă.

Astăzi, doar 35% dintre gospodăriile de la noi din ţară sunt racordate la reţeaua de gaz, preţul lemnului de foc a crescut de 4 ori în ultimii ani, iar din anul 2012, de când guvernează PSD, nu s-a mai înfiinţat nicio distribuţie de gaz nouă, deşi România are cele mai mari resurse de gaz din Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, nici acum nu avem adoptate normele metodologice necesare autorităţilor publice locale pentru scoaterea la licitaţie a aducţiunilor de gaz, la peste 4 luni de termenul la care Guvernul PSD trebuia să le adopte.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia public că la data de 19 iulie 2018 a intrat în vigoare Legea 167/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 604 din 16 iulie 2018. Conform acestui act normativ, „cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum şi conţinut-cadru al caietului de sarcini sunt elaborate de Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege, şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.” Conform acestei prevederi, trebuia ca până în data de 17 septembrie, Guvernul să aprobe Hotărârea de Guvern solicitată expres prin Lege. Astăzi se împlinesc 120 de zile de la acel termen şi încă nu există în spaţiul public informaţii legate de mult aşteptata Hotărâre.

„Iniţiem o campanie de informare a vâlcenilor pe subiectul aducţiunilor de gaz pentru că doar prin presiune publică putem să îi determinăm pe cei de la PSD să deblocheze situaţia de la nivelul Guvernului pe această temă. De asemenea, dorim ca vâlcenii să fie corect informaţi şi să ştie că reprezentanţii PNL au reuşit anul trecut să modifice două legi importante prin care localităţile să îşi poată gestiona singure introducerea reţelelor de gaze, fără să mai aştepte ani de zile după cei de la Minister. Din păcate, în ciuda eforturilor noastre, PSD continuă să pună piedici introducerii reţelelor de gaze. Vă dau doar un exemplu: astăzi se împlinesc 120 de zile de când Guvernul PSD trebuia să adopte normele metodologice la Legea prin care administraţiile publice locale îşi pot scoate singure la licitaţie introducerea reţelelor de gaze. Este clar o încălcare flagrantă a Legii şi voi propune colegilor PNL de la nivel naţional să sesizăm Curtea Constituţională privind un eventual conflict de natură constituţională între Parlament şi Guvern. În acest caz, Parlamentul a modificat o Lege şi a dat un termen Guvernului de punere în acord a normelor metodologice, iar ei se fac că plouă. Eu cred că, de fapt, cei de la PSD nu doresc introducerea reţelelor de gaze în localităţi, pentru că asta ar însemna dezvoltare durabilă şi ei îşi doresc să ţină cetăţenii captivi în sărăcie”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...