Pe 12 decembrie 1983 pleca dintre noi unul dintre cei mai mari şi mai buni actori pe care i-a avut România. Locuitorii din Băileşti au format şirul luminii în centrul localităţii şi l-au comemorat la casa memorial.
Amza Pellea, îndrăgitul actor care reuşea să interpreteze ireproşabil atât roluri de comedie, cât şi roluri dramatice, a murit la doar 52 de ani, în urma unui cancer pulmonar.
„35 de ani fără tata-Amza. Dor mare şi greu...parcă din ce în ce mai mare şi mai greu. Mulţumesc celor care nu l-au uitat şi îl iubesc şi astăzi. Aprindeţi o lumânare pentru sufletul lui bun şi daţi o cană de apă pomană unui suflet însetat. Tare vă mulţumesc”, a postat fiica marelui actor pe pagina de socializare.
Amza Pellea a fost mai mult decât nea Marin. A fost Mihai Viteazul, a fost Decebal, a fost nemuritor, a fost haiduc. A jucat în peste 50 de filme, roluri excepţionale, ramase în istoria cinematografiei româneşti.
În Băileşti, Amza nu are doar un muzeu, ci şi o stradă care îi poartă numele. Şi o fântână în centrul oraşului, din care oamenii sa bea apă, aşa cum sorbeau vorbele sale.
Cel mai iubit dintre olteni a plecat să moară puţin, dar totuşi... niciodată.