Actualitate

Elevii Colegiului Militar, lecţie de istorie cu membrii comunităţii evreieşti

Elevii clasei a X-a B, însoţiţi de profesor Nori Ionela Cadea, au participat la o lecţie de istorie inedită sărbătorind, împreună cu membrii comunităţii evreieşti din Craiova, Hanuca 5779.

La această sărbătoare au fost prezenţi la Sinagoga din Craiova invitaţi din Israel şi personalităţi ale vieţii politice, academice şi culturale din Craiova. De asemenea, prezenţa Prim Rabinului României, Rafael Shaffer, a dat o semnificaţie aparte sărbătorii.

Hanuka este sărbătoarea prin care se aminteşte, an de an, miracolul petrecut acum peste 2200 de ani în Ierusalimul aflat sub dominaţia dinastiei seleucide (greceşti) din Siria, când evreilor li s-a interzis să studieze Tora şi le-a fost pângărit Altarul din Templu. Ei l-au eliberat, l-au repurificat şi au aprins Menora, lumină care era menţinută aprinsă în fiecare noapte, simbol al creaţiei şi cunoaşterii. Se spune că în candele era ulei de măsline pentru a menţine flacără pentru o zi, însă focul a rămas aprins timp de opt nopţi. Acest eveniment a inspirat înţelepţii evrei să proclame o sărbătoare de opt zile, în care, seară de seară, se aprinde o lumânare având ca scop să reamintească minunea.

Momentul a fost prefaţat cu o scurtă lecţie de istorie, susţinută de prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Craiova. În faţa membrilor comunităţii, acesta a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii şi despre obiceiurile cu care este întâmpinată această zi.

,,Sărbătoarea de inaugurare sau sărbătoarea Macabeilor se celebrează timp de opt zile şi este cunoscută şi ca sărbătoarea luminilor. Ea a fost instaurată de către Iehuda Macabeul împreună cu fraţii săi şi sfatul bătrânilor din Iudeea în anul 165 î.e.n., ca să fie prăznuită în fiecare an, cu bucurie şi veselie, în amintirea purificării Templului şi a sfinţirii altarului. Se mănâncă sufganiot (gogoşi) şi levivot, un fel de chifteluţe din cartofi. În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, aprinderea lumânărilor Menorei este ritualul prin care cinstim memoria celor care s-au jertfit pentru libertate şi unitate şi prin care împărtăşim speranţa în viitorul pe care-l construim împreună, sub semnul unităţii în diversitate, pentru noi şi generaţiile care vor urma” a declarat prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Craiova.

Elevii vladimireşti au fost impresionaţi de modul cum s-a celebrat această sărbătoare, au cântat şi s-au bucurat alături de membrii comunităţii şi de tineri veniţi din Israel pentru a susţine un miniconcert.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...