Pentru prima oară, autorităţile locale invită craiovenii să trăiască împreună spiritul Crăciunului şi să realizeze cel mai original brad împodobit din ţară.
De vineri, 07 decembrie, ora 17.00, şi până duminică, 23 decembrie, cei mai mici, alături de părinţi şi de bunici, sunt aşteptaţi cu propriile decoraţiuni şi ornamente de Crăciun, pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova. Acolo se află “Brăduţul cu Surprize”, adus special de autorităţile locale, pentru a fi decorat chiar de craioveni.
“Ne-am dorit foarte mult ca în acest an să le aducem o bucurie în plus tuturor copiilor şi să-i provocăm să facem împreună cel mai frumos şi cel mai original brad din ţară. Astfel, invităm copiii să-şi aducă decoraţiunea preferată şi, ajutaţi de părinţi, bunici sau chiar de colegii noştri de la RAADPFL, să o agaţe de crenguţele bradului. În fiecare seară, copiii pot veni apoi cu prietenii sau părinţii ca să-şi admire globuleţul pe care l-au adus. Bradul este deja amplasat pe treptele Teatrului Naţional şi împodobit cu beteală, instalaţii luminoase şi câteva globuri ale noastre, ca să dăm start la imaginaţia celor mici. Cele mai frumoase ornamente însă le aşteptăm de la copii. Ne dorim să fie un brad împodobit de copii, de care să se bucure toată comunitatea locală”, a precizat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.