Actualitate

Tricolor pe Dunăre, la Mraconia

Imagini spectaculoase, aseară la clisura Dunării. Dunărea a fost scăldată în luminile tricolorului, iar Chipul lui Decebal sculptat în stâncă a fost pus în valoare prin proiecţia unor lumini, în cel mai reprezentativ punct turistic din judeţul Mehedinţi, la Mraconia, pe Clisura Dunării!

Momentul a fost organizat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

“Am încercat astfel, să oferim turiştilor, o privelişte simbolică pentru Centenarul Marii Uniri care i-a unit pe români la Statuia Regelui Decebal, în această seară!
Mesajul de unitate pe care ne-am propus să îl transmitem prin acest demers a fost primit cu căldură de cei care au venit special pe Clisura Dunării, special pentru acest moment, ori s-au oprit din drum să admire cele două obiective turistice.
Mulţumin conducerii CNAIR şi conducerii DRDP Timişoara pentru iluminatul festiv şi sperăm ca în curând, cele două obiective să fie iluminate în permanenţă!”, a transmis, vineri seara, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...