Special

Poliţiştii doljeni premiaţi pentru rezultatele obţinute

Trei poliţişti doljeni au primit distincţia onorifică ”Îndeplinirea în condiţii deosebite a misiunilor încredinţate”.

Cu prilejul Centenarului Marii Uniri, în cursul zilei de astăzi, 29 noiembrie, conducerea IGPR a acordat distincţii poliţiştilor care au acţionat pentru salvarea de vieţi omeneşti ori s-au evidenţiat prin fapte deosebite în misiuni. În cadrul ceremoniei organizate în apropierea unui moment de mare însemnătate pentru România – 1 Decembrie – Ziua Naţională şi Centenarul Marii Uniri – au fost decoraţi, la sediul Centrului Cultural al MAI, poliţiştii care au avut rezultate remarcabile în activitatea desfăşurată.

Printre cei care au primit distincţii se numără şi 3 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, care s-au remarcat în activitate prin faptul că au salvat vieţile unor persoane neputincioase, care se pierduseră.

Astfel, agentul de poliţie Glavă Adrian, din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, a reuşit găsirea unei minore în vârstă de 2 ani, care plecase de la domiciliu şi se afla la o distanţă de aproape 3 km de locuinţa sa, pe un câmp cu vegetaţie înaltă.

Agentul de poliţie Bîrsan Oana, din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi a reuşit găsirea unui bărbat de 81 de ani, care plecase de la domiciliu într-o noapte de iarnă, acesta fiind cunoscut cu afecţiuni psihice.

Agentul şef principal de poliţie Argentoianu Alexandru, din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova - Compartimentul Conductori Câini, în cursul acestui an, a reuşit găsirea a doi bărbaţi care plecaseră de la domiciliu, aceştia fiind cunoscuţi cu afecţiuni psihice. Pentru activităţile desfăşurate şi pentru rezultatele obţinute, poliţiştii au primit distincţia onorifică -”Îndeplinirea în condiţii deosebite a misiunilor încredinţate”, iar cu acest prilej îi felicităm şi noi, încă o dată, pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...