Ultima Oră

Noua conducere a sindicaliştilor de la Oltchim, trasă „pe dreapta” de instanţă

Aproape 200 de salariaţi ai Oltchim protestează, astăzi, faţă de decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a respins înregistrarea documentelor Sindicatului Liber privind revocarea preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, şi a Biroului Executiv şi numirea unei noi conduceri a sindicatului. Potrivit preşedintelui interimar al Sindicatului Liber Oltchim, Corneliu Cernev, instanţa nu a judecat pe fond solicitarea şi a invocat faptul că în statutul sindicatului nu există titulatura de „birou executiv interimar”.
„Practic, ne-a fost respinsă înregistratea demersului nostru în registrul judecătoresc pentru ca acesta să ajungă în faţa magistraţilor pentru a putea fi soluţionat. S-a invocat faptul că în statutul sindicatului nu există titulatură de birou executiv interimar. Acum o să desemnăm un birou executiv care să nu aibă această denumire şi o să depunem din nou actele la Judecătorie pentru ca instanţa să soluţioneze această cauză. Deci nu este vorba despre o revenire a lui Mihai Diculoiu la conducerea sindicatului. Dânsul şi întregul birou executiv al sindicatului au fost revocaţi”, a declarat Corneliu Cernev. În 2 octombrie, liderul de sindicat de la Oltchim, Mihai Diculoiu, a fost revocat din funcţie în Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Sindicatului Liber din combinat. Potrivit liderului salariaţilor protestatari de la Oltchim, Corneliu Cernev, au fost strânse 1.564 de semnături pentru revocarea Biroului executiv al sindicatului, număr care depăşeşte proporţia de două treimi impusă de statut, iar întreaga conducere a sindicatului a fost schimbată, fiind desemnată o conducere interimară. Procesul-verbal al şedinţei a fost trimis Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pentru a fi validat.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...