Poliţişti ai Poliţiei oraşului Bălceşti, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Secţiei 10 Măciuca şi Secţiei 11 Zătreni au acţionat la data de 25 noiembrie a.c., pe raza oraşului Bălceşti, dar şi a comunelor arondate, pentru reducerea riscului rutier, prevenirea ilegalităţilor în domeniul silvic şi menţinerea siguranţei publice.
Poliţiştii au oprit pentru control 143 de autovehicule, fiind aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, pentru comerţ ilicit, dar şi pentru alte abateri.
Au fost reţinute trei permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au depistat în comuna Grădiştea, un şofer de 59 de ani, sub influenţa alcoolului. Acesta avea o alcoolemie de 0.75 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în Bălceşti a fost depistat un conducător auto de 50 de ani, din Bucureşti, cu o alcoolemie de 0.41 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul I.J.J.Vâlcea.
Actualitate
26.11.2018
Acţiune amplă a poliţiştilor din Bălceşti
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >