Inedit

Complex turistic, la Bărbăteşti

La Bărbăteşti, primarul Constantin Bănacu, spune că zona din apropierea Cheilor Otăsăului, pe drumul spre Sfânta Mănăstire Pătrunsa, cu cele 55 de loturi deja trasate, se pretează la coordonatele unui sat turistic.

„Într-o bună parte a Europei, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda acest termen de turism rural sau sat turistic indică zonele care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. Cel puţin pe continentul european – termenul de “mediul rural” are înţelesuri diferite. La noi are sensul de rustic, tradiţional, conservator. La Bărbăteşti, sat de sub munte, ne aşteaptă această provocare. Deja există interes pentru zonă şi ne vom concentra pentru dezvoltarea satului turistic”, spune primarul Constantin Bănacu.

Mai mult, deja un investitor din Bucureşti intenţionează să concesioneze trei hectare pentru a dezvolta un complex turistic care să valorifice zona.

Complexul va include pensiuni, bungalouri, zonă de rulote, un mic parc, locuri de joacă dar şi un adventure park. Complexul va fi realizat pe Valea Otăsăului, pe drumul care duce spre schitul Pătrunsa, la poalele Munţilor Căpăţânii.

„Săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu investitorul. Nu este singurul interesat de a dezvolta aici afaceri în turism. Dar noi suntem receptivi la orice propunere. Vrem ca acest sat de vacantă să fie unul căutat de turişti şi să contribuie la recumnoaşterea naţională a regiunii istorice – Oltenia de sub Munte”, a completat primarul Constantin Bănacu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...