Eveniment

Tragedie la Malaia: Tânăr mort după ce a căzut cu TAF-ul într-o prăpastie

Bărbatul de 23 de ani a pierdut controlul utilajului într-o pantă şi s-a răsturnat într-o râpă de aproximativ 30 de metri

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, a murit după ce a căzut într-o prăpastie, în timp ce conducea pe un drum forestier din localitate un utilaj mecanizat folosit la exploatarea masei lemnoase.

Accidentul de muncă s-a petrecut în localitatea vâlceană Malaia, punctul Muntele Târnovu Mic.

Din primele cercetări, se pare că bărbatul plecase să verifice un teren cu vegetaţie forestieră pe care urma să-l exploateze în zonă. Acesta s-a urcat la volanul utilajului şi a plecat pe un drum forestier, iar într-o pantă a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a răsturnat într-o prăpastie.

Tânărul a fost transportat la Spitalul orăşenesc din Brezoi în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă acesta a decedat în drum spre spital.

Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei şi depus la morga Spitalului din Brezoi. Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla exact în ce condiţii s-a petrecut tragedia.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...