Remanierea Guvernului României din această săptămână nu este altceva decât o răfuială politică din interiorul PSD, un troc golănesc pe funcţii ministeriale, având ca unic scop reafirmarea domnului Liviu Dragnea ca jupân absolut al partidului. Fără nicio legătură cu problemele reale ale României, fără nicio strategie coerentă de promovare a unor oameni pregătiţi profesional, domnul Dragnea ne propune acum „miniştrii de mâna a patra-a”, necunoscuţi iluştrii, incompetenţi şi obedienţi de meserie. Schimbarea de cel puţin patru ori a fiecărui ministru în ultimii doi ani de zile de când PSD a câştigat alegerile, ne dezvăluie că acest partid politic nu este interesat de problemele reale ale României şi că remanierile succesive nu au fost altceva decât spălarea rufelor murdare din PSD în public. Deputatul Cristian Buican dezavuează acest tip de atitudine politică şi le atrage public atenţia celor de la PSD că au câştigat alegerile cu nişte promisiuni, pe care acum le-au uitat. De asemenea, parlamentarul liberal vâlcean este de părere că prin ultima schimbare de miniştrii, PSD îşi bate joc de inteligenţa românilor.
În ceea ce priveşte numirea vâlceanului Bogdan Matei în funcţia de Ministru al Tineretului şi Sportului, deputatul Cristian Buican subliniază faptul că acesta este cel mai clar exemplu care confirmă faptul că funcţiile ministeriale din Guvernul României sunt tranzacţionate de Liviu Dragnea, ca la piaţă, pentru susţinere în interiorul PSD. Cristian Buican este de părere că Vâlcea are nevoie de oameni în aparatul central al Guvernului, însă acest lucru trebuie să aducă beneficii întregului judeţ, nu doar unui grup restrâns din cadrul PSD Vâlcea. În timp ce judeţul Vâlcea suferă la toate capitolele, înregistrând probleme majore în economie, infrastructură, sănătate, educaţie, mediu etc., PSD Vâlcea se mândreşte cu ministru la Sport. Parlamentarul liberal Cristian Buican este convins că timpul va dovedi că această nominalizare este una cel puţin neinspirată şi care, din păcate, nu va aduce niciun beneficiu judeţului Vâlcea.
„Suntem într-un teatru absurd. Fiecare remaniere a Guvernelor PSD ne arată că se poate coborî şi mai jos ştacheta competenţei. Singurele calităţi pe care trebuie să le ai pentru a deveni astăzi ministru în România este să fii slugarnic faţă de Dragnea şi apropiaţii săi. Am ajuns, în doar doi ani de zile, la nominalizarea unor miniştrii de mâna a patra. Să ne explice şi nouă domnul Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea, cum poate această nominalizare a lui Bogdan Matei pentru Ministru la Tineret şi Sport să fie considerată «faptă în logica binelui pentru vâlceni»? Dacă în urma negocierilor pentru susţinerea lui Dragnea în fruntea PSD, domnul Constantin Rădulescu a câştigat ceva, trebuia să solicite rezolvarea a trei probleme ale judeţului, nu nominalizarea unor incompetenţi pe funcţii ministeriale. Nu era mai bine dacă se modernizau trei drumuri naţionale din judeţ decât să avem Ministru la Tineret şi Sport? Nu era mai bine pentru vâlceni să avem o legătură cu viitoarea autostrada la nivel de drum expres decât o funcţie din care Vâlcea nu are nimic de câştigat?”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.