Special

Premianta de la Colegiul Naţional Militar din Craiova

O elevă de la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova a câştigat premiul al II-lea în finala Concursului Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”.

Bianca Gabriela Antofie este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova, s-a calificat pe locul al II-lea la concursul desfăşurat în cadrul celei de-a 25-a ediţii a evenimentului organizat de Radio România la pavilionul Romexpo din Bucureşti şi a fost pregătită de profesor Camelia Tobă.

Concursul a constat în trei probe. La prima dintre ele, participanţii au răspuns la anumite cerinţe după audiţia, în prealabil, a unor fragmente din opere de referinţă din literatura română şi înregistrate pentru Fonoteca Radio România. Pentru cea de-a doua probă, concurenţii au primit o carte, au avut la dispoziţie 5 minute pentru a o răsfoi, după care au prezentat-o în faţa juriului format din profesori de limba şi literatura română şi jurnalişti ai radioului public, realizatori de emisiuni pentru învăţământ. În cadrul celei de-a treia probe, pe baza unor cuvinte şi expresii date li s-a solicitat scrierea unui eseu.

La competiţia ajunsă la cea de - a 25-a ediţie au participat elevi din clasele a XI-a şi a XII – a de la licee de prestigiu din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova şi Constanţa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...